Ministrul de Externe Oana Țoiu merge la Washington, unde va discuta cu secretarul de stat Marco Rubio despre aprovizionarea cu minereuri critice. Statele Unite organizează, pe 4 februarie, o reuniune ministerială pe această temă.
Summit-ul urmărește întărirea cooperării internaționale pentru a asigura lanțuri de aprovizionare sigure și diversificate, la nivel bilateral, cât și între Uniunea Europeană și Statele Unite. Întâlnirea de la Washington va fi urmată, pe parcursul anului, de discutarea unor propuneri de parteneriate comerciale. La acestea, partea română va fi reprezentată de un grup de lucru tehnic la nivelul guvernului, pentru facilitarea investițiilor strategice în domeniu.
Președintele american a prezentat aseară o inițiativă în valoare de 12 miliarde de dolari pentru crearea unei rezerve strategice de pământuri rare. China, care controlează aproape în totalitate procesul de exploatare și rafinare a acestor minereuri critice pentru industria civilă și militară, a restricționat exporturile, anul trecut, în timpul disputei comerciale cu Statele Unite. Acest lucru a antrenat perturbarea puternică a lanțurilor de producție lucru pe care administrația de la Washington vrea să-l evite.
Donald Trump: „Lansăm ceea ce va fi cunoscut sub numele de Project Vault, pentru a ne asigura că afacerile și muncitorii americani nu vor mai fi niciodată afectați de lipsuri (de materii prime, n.red.). Nu vrem să mai trecem vreodată prin ceea ce am trecut anul trecut. Așa cum, de mult timp, avem o rezervă strategică de petrol și un stoc de minerale critice pentru apărarea națională, acum creăm această rezervă pentru industria americană”.
Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA: „Domnule președinte, așa cum spuneți mereu, securitatea economică înseamnă securitate națională, iar o țară nu are suveranitate dacă nu deține controlul asupra mineralelor sale critice, dacă nu controlează producția de oțel și baza sa industrială. Iar datorită muncii tuturor celor de aici, sub conducerea dumneavoastră, acesta este un parteneriat public–privat pe care doar dumneavoastră ați fi putut să-l realizați”.
