„Cipru nu a fost vizat în niciun fel din cauza poziției sale geografice. Ținta Iranului a fost baza britanică”, a declarat ministrul cipriot de externe, într-un interviu pentru SkyNews.
Oficialul spune și că i-a transmis premierului britanic îngrijorarea cu privire la sprijinul militar promis.
Șeful diplomației cipriote spune că se așteaptă la un conflict de durată și că Regatul Unit are responsabilități în apărarea insulei, din cauza bazelor militare pe care le deține aici.
Londra a promis că trimite în regiune un distrugător al Marinei regale, dar și avioane de luptă și elicoptere capabile să doboare drone.
Însă distrugătorul e așteptat să ajungă în Cipru abia săptămâna viitoare. Și asta pentru că planul de desfășurare a fost discutat tardiv, iar nava abia a ieșit din lucrări de mentenanță.
În total, șase țări europene au promis să intervină pentru a apăra Cipru, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Este vorba despre Grecia, Franța, Marea Britanie, Spania, Italia și Țările de Jos.
Totul vine după ce baza militară britanică Akrotiri, din Cipru, a fost lovită de o dronă iraniană Shahed, lansată din Liban.
