Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Program CM 2026, 7 iulie. Meciurile zilei: SUA - Belgia 1-4 / Argentina - Egipt 3-2 / Elveția - Columbia 0-0, 4-3 la lovituri de departajare

Ultimele trei meciuri din faza optimilor s-au joacă marți, 7 iulie. Va urma prima zi de pauza de la debutul competiției, înainte de sferturile de finală, care se desfășoară în perioada 9-12 iulie.

SUA - Belgia 1-4

Belgienii s-au răzbunat după scandalul în care Donald Trump s-a implicat într-o decizie FIFA. Starul americanilor, Folarin Balogun, a primit drept de joc, însă nu s-a remarcat cu aproape nimic, iar Belgia s-a impus clar, scor 4-1.

Trupa lui Rudi Garcia a început în forță și a ratat ocazie după ocazie, iar Charles De Ketelaere a deschis scorul în minutul 9. Malik Tillman a egalat, însă același De Ketelaere a marcat din nou după doar două minute. În repriza a doua, o greșeală a portarului a dus la golul 3 al belgienilor, reușit de Vanaken. Balogun a avut o ocazie, ultima a americanilor. În prelungiri, golgheterul all-time al Belgiei, Romelu Lukaku, a închis tabela, iar Belgia - SUA s-a terminat 4-1. Astfel, begienii s-au calificat în sferturi, unde vor întâlni Spania, care a eliminat Portugalia, scor 1-0.

  • SUA, echipa de start: Matt Freese – Alex Freeman, Tim Ream, Chris Richards, Antonee Robinson – Tyler Adams, Weston McKennie – Sergino Dest, Malik Tillman, Christian Pulisic – Folarin Balogun.
  • Belgia, echipa de start: Thibaut Courtois – Timothy Castagne, Brandon Mechele, Nathan Ngoy, Maxim De Cuyper – Nicolas Raskin, Amadou Onana, Youri Tielemans – Dodi Lukébakio, Charles De Ketelaere, Leandro Trossard.
  • Rezultate SUA la CM 2026:
    • SUA - Paraguay 4-1 (grupe)
    • SUA - Australia 2-0 (grupe)
    • Turcia - SUA 3-2 (grupe)
    • SUA - Bosnia și Herțegovina 2-0 (șaisprezecimi)

Rezultate Belgia la CM 2026:

  • Belgia - Egipt 1-1 (grupe)
  • Belgia - Iran 0-0 (grupe)
  • Noua Zeelandă - Belgia 1-5 (grupe)
  • Belgia - Senegal 3-2 (șaisprezecimi)

Argentina - Egipt 3-2

Meci interzis cardiacilor în optimile Cupei Mondiale 2026. Argentina a fost condusă de Egipt cu 2-0, dar a întors scorul în 13 minute. Campioana mondială a fost surprinsă după un sfert de oră de joc, când Yasser Ibrahim a deschis scorul. La câteva minute distanță, argentinienii au primit un penalty, dar Messi a ratat. A fost al doilea penalty ratat de starul argentinian la acest Mondial și este singurul fotbalist care irosește două lovituri de pedeapsă la o asemenea competiție. Același atacant a avut apoi o bară, iar Julian Alvareaz l-a pus la încercare pe portarul Shobeir.

În partea secundă, Egiptul nu doar că a continuat surpriza, dar a și mărit scorul, când Ziko a făcut 2-0 în minutul 67. Finalul a fost incendiar, iar campioana mondială a reușit „remontada”. Mai întâi a marcat Romero în minutul 79, iar peste două minute a semnat o ratare monumentală. Messi a egalat în minutul 84, după ce mingea trimisă de el a lovit un adversar și bara. Golul izbăvitor a venit în minutul 90+2, când Enzo Fernandez a făcut 3-2 pentru Argentina și a stabilit scorul final. În sferturi, naționala „pumelor” va întâlni Elveția, care a eliminat Columbia la loviturile de departajare.

  • Argentina, echipa de start: Martinez E. - Tagliafico, Martinez L., Romero, Molina - Fernandes, Paredes, Mac Allister, de Paul - Alvarez, Messi
  • Egipt, echipa de start: Shobeir - Hany, Ibrahim, Rabia, Hafez - Ashour, Attia, Lasheen, Hassan - Salah, Ziko

Rezultate Argentina la CM 2026:

  • Argentina - Algeria 3-0 (grupe)
  • Argentina - Austria 2-0 (grupe)
  • Iordania - Argentina 1-3 (grupe)
  • Argentina - Capul Verde 3-2 (șaisprezecimi)

Rezultate Egipt la CM 2026:

  • Belgia - Egipt 1-1 (grupe)
  • Noua Zeelandă - Egipt 1-3 (grupe)
  • Egipt - Iran 1-1 (grupe)
  • Australia - Egipt 1-1 / 2-4 după loviturile de departajare (șaisprezecimi)

Elveția - Columbia 0-0, 4-3, după lovituri de departajare

Pe cealaltă parte de tablou, Elveția a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a elimina Columbia. A fost 0-0 în timpul regulamentar, într-un meci în care ambele echipe parcă au jucat cu frică. Columbia a avut prima ocazie, prin Puerta, iar Rieder a irosit și el o șansă la cealaltă poartă. Până la final, șutul lui Luis Diaz a fost blocat de portarul Kobel și nu s-a mai marcat în timpul regulamentar.

În reprizele de prelungiri, Columbia a nimerit bara, prin Lucumi, iar apoi a mai avut o oportunitate mare în minutul 101. De cealaltă parte, Elveția și-a încercat norocul prin Amdouni, dar scorul a rămas 0-0. Totul s-a decis la loviturile de departajare, când Vargas a transformat ultimul penalty și a dus Elveția în sferturi, acolo unde va da peste campioana mondială Argentina.

  • Elveția, echipa de start: Kobel - Zakaria, Elvedi, Akanji, Rodriguez - Freuler, Xhaka - Rieder, Jashari, Ndoye - Embolo
  • Columbia, echipa de start: Vargas - Munoz, Sanchez, Lucumi, Mojica - Puerta, Lerma, J. Arias - Rodriguez, Suarez, Diaz

Rezultate Elveția la CM 2026:

  • Elveția - Qatar 1-1 (grupe)
  • Elveția - Bosnia și Herțegovina 4-1 (grupe)
  • Elveția - Canada 2-1 (grupe)
  • Elveția - Algeria 2-0 (șaisprezecimi)

Rezultate Columbia la CM 2026:

  • Uzbekistan - Columbia 1-3 (grupe)
  • Columbia - RD Congo 1-0 (grupe)
  • Columbia - Portugalia 0-0 (grupe)
  • Columbia - Ghana 1-0 (șaisprezecimi)

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Program CM 2026, 7 iulie. Meciurile zilei: SUA - Belgia 1-4 / Argentina - Egipt 3-2 / Elveția - Columbia 0-0, 4-3 la lovituri de departajare