Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Marea Neagră, sub scut NATO. Securitatea litoralului românesc în contextul războiului din Orientul Mijlociu

Securitatea litoralului românesc a redevenit o preocupare majoră pentru statele NATO. Drone folosite în atacurile Rusiei asupra Ucrainei au ajuns în apropierea sau chiar în interiorul spațiului aerian românesc, inclusiv în zona Dobrogei, ceea ce a readus în atenție sistemele de apărare.

Două scuturi antiaeriene protejează litoralul românesc

Litoralul românesc găzduiește unele dintre cele mai importante infrastructuri strategice ale României – de la rafinăria Petromidia și Portul Constanța până la centrala nucleară de la Cernavodă și baza militară de la Mihail Kogălniceanu. În ultimii ani, mai ales după izbucnirea războiului din Ucraina, apărarea infrastructurii critice a devenit o prioritate așa că în zonă au fost dislocate sisteme de apărare care să respingă un eventual atac.

Diana Sobaru Jurnalist Euronews: „Litoralul românesc este protejat de două sisteme de apărare antiaeriană amplasate în zona Capu Midia, care acoperă spațiul aerian al Mării Negre și obiective strategice din Dobrogea, inclusiv baza NATO de la Mihail Kogălniceanu. Sistemul Patriot, operat de armata română, poate intercepta avioane, drone și rachete balistice. Alături de el funcționează scutul MAMBA, dislocat de Franța în România după începutul războiului din Ucraina, capabil să neutralizeze aeronave și rachete care s-ar apropia de spațiul aerian al litoralului.” 

Cele două sisteme care funcționează ca un scut,  lucrează integrat sub comanda NATO.   Patriot – și aici sa bagam grafica -  are o rază de detecție de peste 150 de kilometri și poate monitoriza simultan peste 100 de ținte. Sistemul poate ghida mai multe rachete interceptoare în același timp și este conceput pentru a intercepta avioane aflate la peste 150 de kilometri distanță și rachete balistice la zeci de kilometri. De asemenea, poate lovi ținte la altitudini de până la aproximativ 24 de kilometri cu un timp de reacție de câteva secunde. 

Sistemul MAMBA, dislocat de Franța pentru apărarea flancului estic

Sistemul cunoscut și sub numele de MAMBA, a fost dislocat din Franța în luna mai 2023, pentru apărarea flancului estic al NATO. O sută de militari deservesc scutul, amplasat în poligonul Capu Midia, lângă Năvodari. Acesta poate depista ținte aflate la zeci de kilometri distanță, iar rachetele lui au o rază de acțiune de 100 de kilometri. Eficiența sistemului dotat cu 18 rachete a fost testată în exerciții cu aliații, după ce scutul fost evaluat și certificat de NATO în vara anului 2022. Sistemul este capabil să intercepteze zece ținte simultan și să detecteze rachete balistice, iar militarii sunt pregătiți să reacționeze în cazul unui atac real. 

Cât de probabil ar fi un atac asupra României

Un eventual atac cu rachete asupra obiectivelor critice ar putea fi interceptat rapid, susțin specialiștii militari, mai ales că cele două sisteme nu funcționează izolat ci sunt integrate în rețeaua de apărare NATO care conectează radare, sisteme antiaerene  și scutul antirachetă de la DEVESELU.

Sorin Learschi, contraamiral de flotilă: „În mod normal, rachetele balistice pe care Iranul le-a folosit până acum nu au această bătaie care să ajungă până la noi. S-a luat în calcul acest program de dezvoltare ulterioară a unor rachete și se pare că cea care a fost folosită în atacul Incirlik-ului ar fi fost folosită o rachetă experimentală, pentru că ei sunt într-un process de cercetare dezvoltare continuu. Ambiția Iranului este de a dezvolta rachete cu bătaie foarte mare, peste 10-12 mii de kilometri, pregătindu-se poate pentru momentul când ar putea să obțină acel avantaj nuclear, obținerea încărcăturii nucleare.” 

Totuși, chiar și în acest scenariu, un atac asupra României rămâne puțin probabil. 

Răzvan Pantelimon, analist politică externă: „România nu este în acest moment într-un pericol iminent de genul unor lovituri cu rachete. Și dacă doamne ferește va fi o lansare către  aici probabil sunt șanse de 99, 99% să fie interceptate înainte.” 

Totuși, specialiștii spun că nu pot fi excluse complet amenințări de tip terorist. În acest context, bazele militare americane, inclusiv garnizoana din Baza de la Kogălniceanu,  au trecut la nivelul de alertă BRAVO, un nivel care indică un risc crescut de acțiuni teroriste și presupune măsuri suplimentare de securitate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE