Mai multe ONG-uri îi cer premierului să renunțe la comasarea unor agenții care se ocupă de drepturile omului. Guvernul vrea să reorganizeze aceste instituții pentru a reduce cheltuielile. Vor dispărea posturi dar, mai ales, funcții de conducere. Însă, asociațiile neguvernamentale atrag atenția că, în cazul unor agenții specializate, au fost făcute eforturi să fie înființate, multe dintre ele cu presiunea Uniunii Europene.
Reprezentanții ONG-urilor susțin că planul de comasare e făcut „pur și simplu din pix”
Mai multe agenții care se ocupă de protecția drepturilor omului dispar peste noapte, în baza unor decizii luate „după ureche”. ONG-urile acuză Guvernul că - din dorința de a reduce cheltuielile bugetare - se joacă cu soarta a mii de victime, prin desființarea unor instituții cheie. Experții spun că Executivul nu i-a consultat.
Mai multe ONG-uri au trimis o scrisoare premierului în care îi cer să renunțe la comasarea unor instituții care se ocupă de drepturile omului. De exemplu, Agenția Împotriva Traficului de Persoane, aflată în subordinea Ministerului de Interne, ar urma să fie desființată și să fuzioneze cu Agenția Națională Pentru Egalitate de Șanse.
Procesul de comasare, făcut fără consultări: ”Fără analize de impact, fără analize de indicatori de performanță, fără nimic, ci pur și simplu din pix”
Potrivit informațiilor Euronews, procesul a fost demarat deja la Ministerul Muncii, fără consultări publice.
Simona Voicescu, președinta Asociației Necuvinte: „Sub scuza sau sub umbrela tăierilor bugetare pentru că România s-ar îndrepta spre incapacitate de plată, statul român a decis să închidă absolut toate instituțiilor care au legătură cu protejarea drepturilor omului. Vor să facă asta nu oricum, ci vor să o facă peste noapte, fără consultări, fără analize de impact, fără analize de indicatori de performanță, fără nimic, ci pur și simplu din pix”
Iulia Albu, președinte Romanian Women's Lobby: „Orice grup vulnerabil trebuie să fie văzut dintr-o perspectivă specializată. Nu ne jucăm aici. Nu exagerez când spun că este vorba de viață și de moarte.
România și-a menținut angajamentele în relație cu Convenția de la Istanbul și cu accesul la servicii pentru victimele violenței domestice, pentru femeile și fetele victime ale violenței, în condițiile în care Guvernul spune că oprirea violenței este o prioritate.
Nouă ni se pare absolut ilogic atunci când spui, pe de o parte, vezi că avem al 36-lea femicid în România anului 2025, în condițiile în care alocarea de resurse trebuie făcută pentru că aceste instituții să fie mai puternice. Nu numai că nu le faci mai puternice, le restructurezi, le comasez într-o manieră care nu are logică din perspectiva modului de funcționare și din perspectiva tuturor angajamentelor.”
Avocatul Poporului, la un pas de desființare
Și instituția Avocatul Poporului ar urma să fie desființată, se teme Renate Weber.
Renate Weber, Avocatul Poporului: „Dacă noi a trebuit să comasăm cu CNCD-ul, asta ar însemna că ni s-ar schimba completamente statutul juridic și asta ar mai însemna că avocatul poporului ar trebui toată ziua, bună ziua, să fie dat în judecată, așa cum se întâmplă cu deciziile CNCD. Nu văd ce economie s-ar putea face, având în vedere numărul extrem de redus de oameni pe care-l are instituția Avocatului Poporului, dar și CNCD-ul, pe de altă parte. Cred că ar fi o măsură profund greșită cu consecințe absolut dezastruoase pentru ambele instituții”
În procesul de restructurare a instituțiilor publice ar fi prevăzută și mutarea Consiliului Național al Audiovizualului la ANCOM – autoritatea pentru reglementare în comunicații. Scenariul a stârnit revoltă printre membri CNA, care spun că instituția are nevoie de mai multe resurse pentru a lupta în războiul informațional.
Mircea Toma, membru CNA: „În acest moment, România este o țară atacată informațional de un stat ostil, de Rusia. Asta o formulez fără să clipesc pentru că există suficiente argumente care să identifice atât autorul, cât și volumul uriaș de informații toxice care curg către romani via Tiktok, Facebook.”
Planurile privind comasarea unor agenții și instituții publice ar putea fi incluse în pachetul 2 de măsuri fiscale pe care Guvernul îl va adopta săptămâna viitoare.
Aceste instituții sunt vizate de comasări pentru că intenția Executivului este de a reduce cheltuielile.
Aceste ONG-uri au trimis deja o scrisoare către Cancelaria premierului, pentru a transmite că este foarte greu să transferi expertiză dintr-o astfel de agenție către o altă instituție.
Semnatarii scrisorii spun că aceste instituții nu adună mai mult de 200 de posturi, în consecință economia la bugetul de stat nu ar fi una consistentă. Autorii acestui demers mai susțin că avem nevoie de instituții mai puternice, nu mai slăbite.
Și alte instituții sunt în vizor, după cum s-a exprimat purtătorul de cuvânt al USR.
Au apărut deja variante de comasare care au stârnit critici, cum ar fi fuziunea între ANCOM și Consiliului Național al Audiovizualului. Un membru al CNA a spus că această fuziune ar fi mai degrabă un pericol decât o eficientizare.
O listă de instituții care ar putea fi desființate și comasate a fost deja agreată deja în coaliția de guvernare, încă din etapa discuțiilor de la Palatul Cotroceni.