Cumpărarea unui avion prezidențial nu reprezintă un „moft”, ci o modalitate în care „trebuie să arăți și tu că ai puterea ta”, a declarat Iulian Fota, fost consilier prezidențial, la Euronews România. Analistul politic susține că România are banii pentru a cumpăra o astfel de aeronavă care ar putea fi folosită nu doar de președinte, ci de mai mulți deminitari.
Președintele României a participat la Paris la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției de Voință”. Întoarcerea sa în țară a fost însă amânată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. În același timp, au început să apară controverse legate de lipsa unui avion prezidențial, Nicușor Dan fiind la Paris cu un avion Spartan, folosit în operațiuni militare.
Avionul prezidențial, un centru de comandă în aer
Avionul prezidențial este echipat pentru a permite președintelui să își exercite atribuțiile „chiar și în aer”, inclusiv prin sisteme de comunicații securizate care asigură legătura permanentă cu autoritățile din țară.
Ultimul avion prezidențial al României a fost un Boeing 707, cumpărat de Nicolae Ceaușescu și folosit de următorii președinți ai României. Totuși, în 2012, acesta a fost vândut americanilor, iar de atunci președintele României nu a mai avut un avion oficial.
Invitat la emisiunea „Vocile care contează” de la Euronews România, Iulian Fota, fost consilier prezidențial, a pus accent pe importanța comunicațiilor permanente cu țara pe care un avion prezidențial le-ar putea oferi.
Iulian Fota: „Suntem într-un context complicat, presiunile de securitate națională sunt mult mai mari. Eu nu cred că președintele își poate permite să stea patru ore, pentru că în alea patru ore când se urcă în avion, s-ar putea să fie președinte și când se dă jos s-ar putea să nu mai fie. Lucrurile sunt foarte dinamice. Nu știm ce aduce viitorul, trebuie să fii pregătit pentru scenariile proaste”
În același timp, punctează Fota, un avion oficial nu ar fi doar unul prezidențial, ci unul care poate fi folosit și de alți oficiali români, atunci când este nevoie, punând accept pe faptul că nu ar fi „un moft”.
Iulian Fota: „Ar fi potrivită varianta unui avion oficial, nu ar fi doar prezidențial. L-ar folosi și premierul atunci când are nevoie, că în general președintele și premierul se cam înțeleg și nu prea pleacă amândoi în aceeași perioadă. Atunci, s-ar putea completa în aceste nevoi. România ar avea nevoie de un astfel de avion, nu ar fi un moft. Avem banii pentru el, suntem o țară cu un PIB de vreo 400 de miliarde anul ăsta. Nu cred că am da peste cap nici bugetul, nici alte cheltuieli pe care România le are de făcut. Problema e că suntem puțin cam populiști”
Ce spune un avion prezidențial despre puterea unui stat
Dincolo de motivele de securitate, dezbaterea legată de avionul de stat vizează și imaginea de putere pe care acesta o transmite, în special cumpătarea pe care o transmite.
Într-o postare pe Facebook, Mihai Fifor, senator din partea PSD, a criticat imaginea modestiei pe care lipsa unui avion prezidențial o creează, în special în contextul în care România este țară membră a Uniunii Europene și a NATO.
Fost consilier: Este o epocă în care accentul cade pe putere. Trebuie să arăți și tu că ai puterea ta
În același timp, Iulian Fota aduce în discuție aceeași idee de putere a imaginii, un cuvânt cheie în climatul politic actual, făcând referire la atitudinea americană.
Iulian Fota: „Imaginile pe care le-am văzut toți arată forță? Arată putere? Nu de alta, dar astea sunt cuvintele cheie în epoca asta. Mă uitam la declarațiile venite dinspre Casa Albă, consilierii domnului Trump, care exact pe chestia asta insistă. Este o epocă în care accentul cade pe putere. Trebuie să arăți și tu că ai puterea ta”
Totuși, fostul consilier prezidențial a lăudat atitudinea lui Nicușor Dan în aceste momente, cea de amabilitate și dorința președintelui de a pleca în același timp cu jurnaliștii.
Iulian Fota: „În momentul în care vezi un președinte în zăpadă, foarte amabil și de treabă, stând de vorbă cu niște jurnaliști. Pe de o parte, a fost imaginea unui om normal, așezat la o discuție cu cei cu care călătorea. Aici trebuie să spunem un lucru. Dacă informațiile mele sunt adevărate, înțeleg că președintele ar fi avut variantele ca el să se salveze. Dar, el a vrut să aducă pe toată lumea acasă, ceea ce arată un gest frumos pentru jurnaliști. Asta ar trebui salutat. Nu am mai văzut de mult timp președintele plecând cu jurnaliști după el”.
