Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Keir Starmer a primit „Ordinul Libertății” din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a decernat joi „Ordinul Libertății” premierului britanic demisionar Keir Starmer, lăudând sprijinul acestuia pentru Ucraina, în timpul ultimei vizite oficiale a acestuia la Kiev, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Zelenski: Regatul Unit a fost întotdeauna alături de Ucraina

„Regatul Unit a fost întotdeauna alături de Ucraina și continuă să fie alături de ea, iar noi acordăm o importanță imensă acestui lucru”, a declarat Zelenski într-o conferință de presă comună la Kiev cu premierul britanic.

Starmer a primit această distincție pentru „sprijinul său pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, conform unui decret citit în cadrul conferinței de presă.

Starmer a sosit în vizită în Ucraina pentru a asigura Kievul de sprijinul „neclintit” al Regatului Unit în războiul declanșat de invazia Rusiei, înainte de a părăsi Downing Street și de a-i ceda locul luni lui Andy Burnham.

Vizita sa a avut loc la câteva ore după un atac cu rachete rusești asupra capitalei Ucrainei, în care au murit două persoane.

„Sunt foarte mândru de contribuția Regatului Unit”, care a „mobilizat și alte țări în sprijinul cauzei” Ucrainei, în special prin intermediul „Coaliției Voinței”, a declarat acesta într-un comunicat emis de Downing Street.

„Această muncă va continua, iar sprijinul nostru neclintit pentru Ucraina va continua”, a asigurat el.

Andy Burnham, fost primar al regiunii Greater Manchester și personalitate politică populară în Regatul Unit, urmează să preia vineri conducerea Partidului Laburist, după care va deveni prim-ministru luni. El va fi cel de-al cincilea lider britanic în funcție de la invazia rusă în Ucraina în februarie 2022.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Keir Starmer a primit „Ordinul Libertății” din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski