Mijlocașul lui Bayern Munchen, Jamal Musiala, a leșinat pe teren a doua oară în trei zile. Primul astfel de episod a avut loc în meciul amical de sâmbătă, cu Leipzig, pentru ca episodul să se repete marți, în partida de pregătire cu Heidenheim. Inițial, colegii lui s-au speriat și au făcut un fel de scut uman în jurul său.
După meci, starul lui Bayern a transmis că se confruntă cu „crize de absență". mijlocașul ofensiv de 23 de ani a dezvăluit, pe Instagram, că urmează un tratament pentru o disfuncție neurologică.
Jamal Musiala este unul dintre cei mai valoroși jucători ai momentului
„Am fost diagnosticat cu crize de absență temporară, scurte, care sunt ușor de tratat, care sunt cauzate de o disfuncție neurologică. Acestea pot duce la episoade precum cele recente, din timpul meciurilor cu Leipzig și Heidenheim. Știu că acestea sunt înfricoșătoare la prima vedere, dar, pentru mine, în prezent doar fac parte din viața mea de zi cu zi. Sunt sub tratament medical și sunt foarte optimist.
FC Bayern, familia și prietenii mei îmi sunt alături în această călătorie. Este important de menționat că nu există niciun alt risc pentru sănătate. După o consultare cu medicii, dorința mea a fost să accept această provocare și, cu aprobarea neurologilor, să continui să mă concentrez pe ceea ce mă ajută cel mai mult în recuperare, anume pur și simplu să-mi trăiesc viața de zi cu zi și să-mi urmez pasiunea pentru fotbal”, a explicat internaționalul german.
- Jamal Musiala are o cotă de piață de 100 de milioane de euro, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Problemele au fost confirmate și de Max Eberl, directorul sportiv al celor de la Bayern, conform publicației Bild.
Musiala ar putea juca pentru Bayern în primul meci al noului sezon, cel cu Borussia Dortmund, din Supercupa Germaniei, programat pe 22 august.
