Un armistițiu este întotdeauna haotic, a declarat vicepreședintele american JD Vance referitor la evoluțiile din Orientul Mijlociu. Vance a mai spus că sunt semne bune legate de redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Oficialul american va conduce negocierile de pace dintre Statele Unite și Iran, care vor avea loc la Islamabad, cu medierea Pakistanului.
JD Vance, vicepreședintele SUA: „Armistițiile sunt întotdeauna haotice. La o oră după ce președintele a anunțat armistițiul, iranienii au lansat o serie de rachete. Apoi, israelienii au ripostat. Ulterior, au ripostat și unele state arabe din Golf. Aceasta este natura unui armistițiu. Niciun armistițiu nu se desfășoară fără o oarecare instabilitate. Am fost foarte clari în privința faptului că vrem să înceteze bombardamentele. Vrem ca aliații noștri să înceteze bombardamentele și vrem ca iranienii să facă același lucru. Vedem semne că lucrurile merg în direcția bună, dar va dura puțin timp”.
Vicepreședintele american a mai subliniat creșterea traficului din Strâmtoarea Ormuz, punctând că „vedem semne că Strâmtoarea începe să se redeschidă”.
JD Vance, vicepreședintele SUA: „Am observat deja o creștere a traficului (în Strâmtoarea Ormuz-n.red.) Sperăm că vom vedea o creștere a traficului și mâine. De fapt, credem că vedem semne că Strâmtoarea începe să se redeschidă. Cred că probabil observați că prețurile petrolului au scăzut. Așadar, cred că piețele petrolului și ale gazelor observă același lucru. Dar președintele a fost foarte clar. Acordul presupune un armistițiu și negocieri. Asta oferim noi. Iar ceea ce oferă ei este redeschiderea strâmtorilor. Dacă nu vedem că acest lucru se întâmplă, președintele nu va respecta condițiile noastre, dacă iranienii nu își respectă condițiile”.
Recent, Donald Trump a publicat pe rețeaua Truth Social un mesaj în care a confirmat prezența continuă a trupelor în împrejurimile Iranului, până când un acord real nu va fi semnat. Președintele SUA a subliniat nevoia redeschiderii Strâmtorii Ormuz și interzicerea Iranului a deține arme nucleare.
