Israel aprobă proiectul major final de colonizare a Cisiordaniei

În timp ce asaltul final asupra Fâșiei Gaza a început, Guvernul din Israel a aprobat un proiect major de colonizare a Cisiordaniei ocupate, care ar tăia efectiv teritoriul în două. Este o lovitură semnificativă pentru perspectivele unui eventual stat palestinian.

Proiectul respectiv, care a fost luat în calcul de peste două decenii, face referire la „dezvoltarea așezării în E1”, un terioriu deschis, la est de Ierusalim. În toți acești ani, proiectul a fost înghețat din cauza presiunii SUA în timpul administrațiilor anterioare. Acum însă Donald Trump este cel mai mare aliat al lui Benjamin Netanyahu.

Israelul a autorizat construirea a 3.400 de locuințe în zona E1, din Cisiordania.

Israel aprobă proiectul major final de colonizare a Cisiordaniei

Ocupația israeliană a teritoriilor palestiniene este ilegală, în conformitate cu dreptul internațional. Pe 19 iulie 2024, Curtea Internațională de Justiție a dat o hotărâre istorică prin care Israelul ar trebui să pună capăt activității de colonizare în Cisiordania și în Ierusalimul de Est și să înceteze cât mai curând posibil ocuparea acestor zone, precum și a Fâșiei Gaza.

Ministrul de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, fost lider al coloniștilor, a prezentat această aprobare ca pe „o mustrare” la adresa țărilor occidentale care și-au anunțat planurile de recunoaștere a unui stat palestinian.

„Statul palestinian este șters de pe masă nu cu sloganuri, ci cu acțiuni. Fiecare colonie, fiecare cartier, fiecare unitate de locuit este un alt cui în sicriul acestei idei periculoase", a declarat Bezalel Smotrich.

În ultimele săptămâni, mai multe țări, inclusiv Marea Britanie și Țările de Jos, au luat măsuri de sancționare a lui Smotrich, precum și a ministrului israelian al Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, pentru incitarea la violență a coloniștilor împotriva palestinienilor și pentru apelul la „purificarea etnică” a Fâșiei Gaza.

Într-o postare pe X, ministrul britanic de externe, David Lammy, a condamnat aprobarea proiectului E1, pe care a numit-o „o încălcare flagrantă a dreptului internațional".

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Germaniei, Josef Hinterseher, a condamnat și el demersul, în cadrul unei conferințe de presă.

„Poziția guvernului federal este clară: respingem ferm această aprobare. Construcția coloniei încalcă dreptul internațional și rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU", a spus Josef Hinterseher, conform Euronews.com.

Locația E1 este semnificativă, deoarece este una dintre ultimele legături geografice între marile orașe din Cisiordania: Ramallah, în nord, și Bethleem, în sud. Cele două orașe se află la o distanță de 22 de kilometri, însă palestinienii care călătoresc între ele trebuie să facă un ocol larg și să treacă prin mai multe puncte de control israeliene, petrecând ore întregi pe drum. Speranța era ca, într-un eventual stat palestinian, regiunea să servească drept legătură directă între cele două orașe.

Extinderea coloniilor israeliene face parte dintr-o realitate tot mai gravă pentru palestinienii din Cisiordania ocupată. Au crescut semnificativ atacurile coloniștilor asupra palestinienilor, evacuările din orașele palestiniene, operațiile militare israeliene și punctele de control care îngrădesc libertatea de mișcare.

Israelul dă asaltul final asupra orașului Gaza

Între timp, armata israeliană IDF declară că a început ofensiva asupra orașului Gaza. Aceasta este prima etapă a asaltului militar planificat pentru cucerirea celui mai mare centru urban al enclavei, orașul Gaza.

Generalul de brigadă Effie Defrin, purtător de cuvânt militar al Israelului, a declarat că „forțele IDF controlează periferia orașului Gaza". Pentru acest asalt, Israelul apelează la peste 60.000 de rezerviști.

Pentru eșecul negocierilor privind încetarea focului în Gaza, ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, a dat vina pe decizia unor lideri europeni de a recunoaște statul palestinian.

Huckabee, care este el însuși un oponent al statalității palestiniene, a declarat că „zgomotul făcut recent de liderii europeni (...) are efectul contraproductiv pe care probabil ei cred că îl doresc".

Într-o țară cu mai puțin de 10 milioane de locuitori, convocarea rezerviștilor este cea mai mare din ultimele luni și are o greutate economică și politică. Aceasta are loc la câteva zile după ce sute de mii de israelieni s-au mobilizat pentru o încetare a focului și în timp ce grupurile de apărare a drepturilor omului avertizează că un atac extins ar putea adânci criza din Fâșia Gaza, unde majoritatea celor aproximativ două milioane de locuitori au fost strămutați, multe zone au fost transformate în ruine, iar populația se confruntă cu amenințarea foametei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE