Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Iranul redeschide parțial spațiul aerian. Zborurile internaționale, reluate treptat

Iranul a anunţat sâmbătă redeschiderea parţială a spaţiului său aerian, care a fost închis în ultimele şapte săptămâni din cauza războiului cu Statele Unite şi Israel, şi va permite trecerea zborurilor internaţionale prin partea de est a ţării, informează agențiile de știri EFE şi AFP, citate de Agerpres.

„Spaţiul aerian al ţării şi mai multe aeroporturi au fost redeschise începând de astăzi, ora 7:00, ora locală (3:30 GMT),” a relatat Autoritatea Aviaţiei Civile Iraniene, potrivit agenţiei de ştiri Tasnim.

Agenţia a indicat că operaţiunile vor fi reluate treptat şi că zborurilor internaţionale li se permite să tranziteze spaţiul aerian iranian pe rutele situate în estul ţării.

Decizia, luată după evaluarea condițiilor de securitate

Potrivit Autorităţii Aviaţiei Civile, redeschiderea a fost decisă după o evaluare a condiţiilor de securitate efectuată de comitetul de coordonare civil-militar.

De asemenea, autoritatea a menţionat că reluarea completă a operaţiunilor va depinde de pregătirea tehnică şi operaţională a sectoarelor civil şi militar responsabile de gestionarea aeroporturilor.

Spaţiul aerian iranian a fost închis după începerea campaniei de bombardamente israeliano-americane pe 28 februarie, care a continuat timp de 39 de zile consecutive înainte de intrarea în vigoare a unui armistiţiu de două săptămâni pe 8 aprilie. Acest armistiţiu expiră miercurea viitoare.

Conform site-ului de urmărire a aeronavelor FlightRadar24, cu puţin timp înainte de ora 07:00 GMT, nicio aeronavă nu zbura încă deasupra Iranului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE