Războiul din Orientul Mijlociu intră într-o nouă fază mai dură. Garda Revoluționară Islamică (IRGC) a anunțat că a lansat un nou val de atacuri cu drone asupra unor obiective americane din Kuweit. Totul vine după ce SUA au atacat Iranul pentru a 13-a noapte consecutivă.
Garda Revoluționară mai precizează că „a vizat și distrus un centru de date din Bahrain, care aparține Amazon”, potrivit publicației The Jerusalem post, care citeaza surse din armată. Informația a fost confirmată și de CNBC.
„A atacat infrastructura centrală de date a companiei americane Amazon din Bahrain cu mai multe rachete de croazieră și a distrus-o”, susține agenția iraniană de știri FARS, însă informațiile încă nu sunt confirmate din surse independente.
Bazele Amazon au mai fost afectate în urmă cu câteva luni
Un incident asemănător a avut loc în martie, când serviciile digitale din Emiratele Arabe Unite au avut întreruperi în urma atacurilor cu drone asupra centrelor de date ale Amazon. Tot atunci, o instalație din a fost avariată. În aprilie, IRGC a amenințat cu atacuri „asupra unui număr mare de companii americane din domeniul tehnologiei”, care își desfășoară activitatea în Orientul Mijlociu, printre care Nvidia, Apple, Microsoft și Google.
Armata iraniană spune că atacurile ar fi vizat rezervoarele de combustibil, depozitele și spațiile de cazare ale bazei americane Sheikh Issa, din Bahrain.
Au fost lovituri ale Iranului și în Iordania, iar ministerul iordanian de Interne spune că, vineri dimineață, a auzit cel puțin șapte explozii în orașul Irbil și că a observat cel puțin patru coloane de fum din zonele din apropierea sau din interiorul unei baze care găzduiește forțele americane. Alte drone au căzut în Qatar, unde ar fi lovit baza americană Al-Adiri.
O serie de explozii s-au auzit și în zona unei baze militare care găzduiește forțe americane în nordul Irakului, conform AP.
Acțiunea brutală a Iranului vine după a 13-a zi de atacuri dintre americani și iranieni, atacuri care au fost reluate după ce fuseseră sistate o perioadă scurtă, timp în care trebuiau purtate negocieri, care însă nu s-au concretizat. Ulterior, președintele Donald Trump a confirmat că armistițiul cu Iranul „a luat sfârșit”. Din acel moment, ambele părți au lansat atacuri militare.
