Intervenție dificilă pentru pompierii români în Grecia. Salvatorii români acționează în regiunea Attica de Est, unde vegetația a luat foc

Nu mai puțin de 40 de pompieri români trimiși în Grecia să ajute la stingerea incendiilor de vegetație de acolo au intervenit deja într-o primă misiune dificilă în regiunea Attica de Est.

Salvatorii români au fost și pe parcursul nopții în apropierea în zona localității Palaia Fokaia, după ce ieri au intervenit în localitatea Charvalo, unde flăcările amenințau casele oamenilor.

Pompierii au acționat cu mai multe autospeciale, inclusiv cu o cisternă de mare capacitate, de 30.000 de litri de apă. Intervenția a fost dificilă din cauza vegetației uscate, vizibilității reduse și a terenului accidentat.

În plus, vântul puternic a favorizat extinderea focarelor.

Pompierii români au misiunea să protejeze imobilele, să evacuzeze oamenii din calea primejdiei și să prevină extinderea incendiilor către zonele locuite.

Ei vor sta în Grecia pana pe 15 septembrie în cadrul misiunii de protecție civilă a Uniunii Europene în sprijinul autorităților elene. Salvatorii români acționează alături de echipe din Austria, Cehia, Franța, Republica Moldova și Bulgaria.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE