Produsul Intern Brut s-a menținut neschimbat în trimestrul al doilea din 2026, în termeni reali, comparativ cu primul trimestru al anului, transmite INS într-un comunicat de presă.
Față de trimestrul al doilea din 2025, PIB-ul a scăzut cu 0,4% pe seria brută și cu 2% pe seria ajustată sezonier.
În primul semestru din 2026, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,8% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, pe seria brută, și cu 1,6% pe seria ajustată sezonier.
Seria ajustată sezonier a PIB-ului trimestrial a fost recalculată pentru a include estimările pentru trimestrul al doilea din 2026 și a fost revizuită față de varianta publicată pe 9 iulie 2026.
Dragoș Cabat: Declinul economic s-ar putea opri în a doua jumătate a anului
Analistul economic Dragoș Cabat a declarat, în direct la Euronews România, că economia ar putea evita o scădere puternică în 2026, datorită mai multor factori favorabili. Printre aceștia se numără baza de comparație mai redusă din a doua parte a anului trecut, un an agricol mai bun și intrarea banilor din PNRR în economie în trimestrele trei și patru.
Dragoș Cabat a estimat că declinul economic s-ar putea opri în a doua jumătate a anului, însă a precizat că nu este sigur că România va evita recesiunea. Analistul consideră că PIB-ul ar putea încheia anul 2026 cu o evoluție cuprinsă între stagnare și o scădere de 0,5%.
Dragoș Cabat, analist economic: „Singura comparație relevantă este cea față de anul trecut, și în special pe seria ajustată sezonier. Avem scădere atât în trimestrul trei cât și în semestrul întâi față de anul trecut. Ce ne așteptăm pentru perioada următoare? Sunt trei factori pozitivi, să zicem așa, care ne arată că s-ar putea să nu avem o scădere economică foarte mare, ci sosim în intervalul acela de plus-minus 1%, față de anul 2025 în totalitate. Cei trei factori pozitivi sunt, pe de-o parte, baza de la care plecăm, adică faptul că în partea a doua a anului trecut am avut deja scădere economică față de anul anterior, pentru că au intrat în vigoare măsurile privind creșterea TVA-ului și au crescut și prețurile la energie în perioada aceea. Lucrurile acestea s-au manifestat prin scădere economică deja, pe care am văzut-o în a doua parte a anului trecut. Al doilea factor pozitiv este faptul că anul agricol 2026 este mai bun decât cel din ultimii ani și față de anul 2025, iar acest lucru s-a întors în mod pozitiv. Și, desigur, cel mai important lucru pozitiv sunt banii din PNRR, care vor intra chiar dacă 100% ne vor intra în trimestrul trei și patru în economia României, și să vedem inclusiv în creșterea economică în perioada aceasta. Deci, este posibil ca în trimestrele trei și patru din anul acesta, din 2026, să vedem o stopare a declinului economic.
Nu știu dacă vom putea evita recesiunea, dar să ne încadrăm undeva între 0 și -0,5% pe întregul an, cred că este posibil. Adică, eu mi-aș dori să nu avem o scădere economică apropiată de 1% sau mai mare, pentru că, încă o dată, există aceste premise pozitive pentru partea a doua a anului”.
