Proiectul privind pensiile magistraților este constituțional, consideră premierul, cu câteva zile înainte ca acesta să fie rediscutat de Curtea Constituțională. Dar dincolo de ce decizie va lua Curtea pe 16 ianuarie, Ilie Bolojan spune că această reformă rezolvă în primul rând o problemă de moralitate, dar și una de sustenabilitate.
Ilie Bolojan, premierul României: „Am căutat ca acest proiect de lege care vine și face ordine în acest domeniu al pensiei magistraților să respecte toate prevederile legale, să respecte toate deciziile care au fost adoptate de Curtea Constituțională pe această zonă și eu cred că acest proiect este constituțional.
Dacă se va lua o decizie sau nu se va lua, asta nu am de unde să știu, dar Guvernul a făcut toate analizele în așa fel încât să venim cu un proiect bun. Asta este problema legată de legalitate. Dar aici, indiferent ce se discută legat de un proiect sau altul, există o realitate pe care nu o putem nega. Nicăieri în lume nu există sisteme în care oamenii se pensionează la 48-50 de ani, în care ies cu o pensie cât ultimul salariu. Nu există așa ceva și nu este moral. E valabil și la alte categorii, nu este suportabil, nu este sustenabil pentru economia românească și pentru sistemul de pensii”.
