Noul premier al României, Luca Niculescu, și echipa sa de miniștri vor depune jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, în această seară, de la ora 19.
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. S-au înregistrat 338 de voturi valabil exprimate, din care 280 de voturi pentru învestirea Guvernului și 58 de voturi împotrivă.
După depunerea jurământului, fiecare membru al Guvernului începe să își exercite mandatul.
Noul premier al României, Luca Niculescu:
Luca Niculescu a anunțat, imediat după vot, că se va apuca „imediat de treabă”. Prima ședință de Guvern va avea loc marți seară.
„A fost o zi importantă în Parlamentul României. Vreau să le mulțumesc parlamentarilor pentru votul acordat acestui Guvern - cele 280 de voturi primite. Este un vot care ne responsabilizează, care ne onorează, evident, dar în primul rând ne responsabilizează, pentru că știm condițiile în care a fost acordat acest vot. Vreau să le mulțumesc reprezentanților PSD pentru susținere și pentru implicarea în acest Guvern. Vreau să le mulțumesc de asemenea și unor formațiuni precum Partidul Național Liberal, UDMR, Grupul minorităților naționale și tuturor acelor parlamentari care au susținut acest Guvern”, a afirmat Luca Niculescu la finalul ședinței plenului reunit al Parlamentului, într-o declarație de presă.
Miniștrii Guvernului Luca Niculescu
Guvernul propus de premierul Luca Niculescu este „hibrid”. Din cei 18 miniștri, 11 sunt de la PSD, iar ceilalți șapte sunt independenți.
- Prim-ministru - Luca Niculescu;
- Viceprim-ministru și ministrul de Interne - Marian Neacșu (PSD);
- Ministrul Transporturilor și Infrastructurii - Ștefan Ovidiu Popa (PSD);
- Ministrul Finanțelor - Alexandru Nazare (independent);
- Ministrul Afacerilor Externe - Dănuț-Sebastian Neculăescu (independent);
- Ministrul Justiției - Radu Marinescu (PSD);
- Ministrul Apărării Naționale - Radu Ștefan Oprea (PSD);
- Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului - Daniel Cătălin Zamfir (PSD);
- Ministrul Delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială - Costinel Bogdan Dumitru (independent);
- Ministrul Energiei - Dumitru Chisăliță (independent);
- Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Florin Barbu (PSD);
- Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor - Natalia Intotero (PSD);
- Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Alexandru Marcel Stoica (PSD);
- Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene - Mihai Alexandru Ghigiu (PSD);
- Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale - Petre Florin Manole (PSD);
- Ministrul Sănătății - Alexandru Florin Rogobete (PSD);
- Ministrul Educației și Cercetării - Sorin Valentin Costreie (independent);
- Ministrul Delegat pentru Învățământ preuniversitar - Sorin Gabriel Ionescu (independent);
- Ministrul Culturii - Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent)
