Tensiunile sunt tot mai mari în coaliția de guvernare. Au existat mai multe amenințări cu ruperea acestei colaborări, iar acum, președintele PSD, Sorin Grindeanu, face noi amenințări. Iar acestea vin chiar înainte de aprobarea bugetului pentru acest an.
Grindeanu amenință că PSD ar putea cere înlocuirea lui Ilie Bolojan, în timp ce PNL răspunde ferm. Liberalii le cer colegilor de guvern să decidă acum dacă mai rămân la putere.
Grindeanu amenință că PSD ar putea cere înlocuirea lui Bolojan
PSD a pornit încă de anul trecut un sondaj în rândul partidului, pentru a stabili dacă va mai rămâne sau nu la guvernare. Decizia finală ar urma să fie comunicată după aprobarea bugetului pe acest an, dar PNL nu mai acceptă „baletul" colegilor social-democrați.
Ilie Bolojan, premierul României: „De azi dimineață, n-am avut telefonul la mine, pentru că, fiind continuu în întâlniri, nu poți să stai să te uiți ce se postează sau ce se declară de către unul sau altul dintre actualii politicieni, în plan intern. Deci nu am apucat să verific declarațiile sau ce s-a întâmplat în țară. Partidele politice și liderii politici au dreptul să își facă consultările interne așa cum consideră de cuviință, au dreptul să facă declarații. Responsabilitatea mea și obligația ca premier este ca, atât timp cât sunt pe acest post, să fac ce trebuie pentru România."
Sorin Grindeanu, președinte PSD: „Nu am spus că nu-l mai vreau, eu am spus că vom face, aşa cum am făcut în iunie, o consultare internă cu toţi primarii PSD, cu toţi consilierii PSD, cu toţi parlamentarii PSD, în care vom hotărî ce face PSD-ul în continuare. Domnul Bolojan nu este premierul doar al USR-ului. Domnul Bolojan e și premierul PSD-ului și al UDMR-ului, chiar și al PNL-ului, e premierul coaliției acesteia."
Ciprian Ciucu, primarul Bucureștiului: „Strategia lor, în momentul de față, din câte am aflat, este un blocaj pe toate palierele. Nu doar la București sau la Guvern, ci în toată țara. Ăsta este PSD-ul. Am înțeles că domnul Grindeanu e nemulțumit de domnul Bolojan? De ce e nemultumit? Că l-a atacat, l-au atacat pesediștii pe Ilie Bolojan non-stop în ultimul an."
Un mesaj dur a avut și unul dintre vicepreședinții PNL. Alexandru Muraru spune că, dacă PSD va trece în opoziție, alături de AUR, atunci social democrații „vor fi mâncați pe pâine de extremiști la micul dejun".
Vasile Dîncu, europarlamentar PSD: „Eu cred că această coaliție va trece bugetul prin Parlament și vom merge mai departe cu aceste bătălii interne sau cu aceste conflicte care, până la urmă, sunt și conflicte de poziționare. Fiecare încearcă, dintre partidele aflate la guvernare, să-și folosească cel mai bine brandul".
În plus, PSD a deschis un nou front în conflictul cu USR. Social-democrații spun că nu vor vota propunerea USR pentru Avocatul Poporului.
Potrivit acordului semnat de PSD, PNL, USR și UDMR, Ilie Bolojan ar trebui să rămână premier până în aprilie 2027. Atunci este programată rotativa guvernamentală, prin care Sorin Grindeanu ar urma să preia fotoliul de la Palatul Victoria. Dar acordul rămâne în vigoare numai dacă toate cele patru partide rămân împreună la guvernare.
Prim-vicepreședinte PNL, Dan Motreanu, a ținut să facă o remarcă după ce a participat la mai multe ședințe ale coaliției.
Dan Motreanu, prim-vicepreședinte PNL: „Am participat la numeroase ședințe ale coaliției și am constatat, în repetate rânduri, că există o diferență vizibilă între pozițiile exprimate de liderii PSD în cadrul discuțiilor interne și declarațiile făcute ulterior în spațiul public, mai ales la televiziuni. Această discrepanță alimentează confuzia și subminează încrederea între partenerii de guvernare. (...) Nu poți susține un lucru la masa negocierilor și altul în fața electoratului, doar pentru a evita erodarea imaginii de partid.
Toate pachetele de măsuri și toate deciziile importante au fost adoptate cu acordul coaliției, în concordanță cu Programul de Guvernare asumat oficial de partidele care o compun. Fără susținerea PSD nu ar fi existat majoritate parlamentară pentru adoptarea acestor măsuri. A susține acum contrariul reprezintă un exercițiu de ipocrizie și o nouă dovadă de neasumare politică.
Lipsa de asumare s-a manifestat și în momentul desemnării prim-ministrului, când PSD a evitat să își asume această responsabilitate, deși avea posibilitatea politică de a o face. Nu poți refuza conducerea guvernului într-un moment dificil, iar ulterior să critici constant deciziile celui care și-a asumat această misiune.”
