Cunoscuta activistă Greta Thunberg a fost reținută de armata israeliană, alături de alți activiști pentru climă. Toți se aflau la bordul unei flote de nave cu ajutoare pentru Gaza. Militarii israelieni au interceptat 13 nave care făceau parte din Flota Globală Sumud și care plecaseră din porturi aflate în întreaga Mediterană. Potrivit de monitorizare al GSF, totul s-a întâmplat joi dimineață, la ora locală 7.
Primele nave au fost interceptate de forțele israeliene miercuri seara, la aproximativ 70 de mile marine de Gaza, potrivit GSF, care a acuzat Israelul că a atacat „în mod agresiv” navele sale.
GSF a postat apoi pe Telegram că o navă „a fost lovită în mod deliberat”, în timp ce alte două au fost „luate la țintită cu tunuri de apă”. A fost postat chiar și un videoclip în care se vede că nava Yulara este lovită cu tunuri de apă. Nimeni de la bord nu a fost rănit, potrivit CNN.
Ministerul de Externe al Israelului a declarat însă că „mai multe nave au fost oprite în siguranță” și că pasagerii lor au fost „transferați într-un port israelian”.
„Greta și prietenii ei sunt în siguranță și sunt sănătoși”, a declarat ministerul pe X, referindu-se la Thunberg, care poate fi văzută stând pe podea, înconjurată de personal militar, într-un videoclip care însoțește postarea de pe rețelele sociale.
Greta Thunberg, reținută de israelieni, alături de alți activști
GSF a calificat interceptarea bărcilor de către Israel drept „un atac ilegal asupra unor activiști umanitari neînarmați. Solicităm guvernelor și instituțiilor internaționale să ceară asigurarea imediată a siguranței și eliberarea lor”.
Acțiunea Israelului a provocat proteste la nivel mondial, iar organizatorii flotilei au calificat interceptarea navelor drept „un atac ilegal” asupra umanitarilor. De cealaltă parte, Israelul a afirmat că activiștii „nu erau interesați de ajutor, ci de provocare”. Reacția internațională la acțiunile Israelului a fost rapidă, iar protestatarii au ieșit pe străzi în Italia și Turcia.
Interceptările au avut loc la doar câteva zile după ce președintele american Donald Trump și-a prezentat propunerea de pace pentru încheierea războiului din Gaza, alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, la Washington.
Flotila cuprinde peste 500 de participanți din zeci de țări, care au ca scop livrarea de alimente, apă și medicamente pentru civilii din Gaza, potrivit organizatorilor.
Convoiul a plecat din Barcelona, pe 31 august, iar pe parcurs, i s-au alăturat și alte nave cu activiști din diferite porturi mediteraneene. Printre participanți se numără parlamentari din Spania și Italia, precum și Greta Thunberg, care a fost deportată din Israel în iunie, după ce sosise cu o altă navă cu ajutoare destinate Gazei.
Incidente multiple cu navele care transportau ajutoare în Gaza
La aproape doi ani de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, Gaza este cuprinsă de o escaladare a coflictului de foamete, deoarece Israelul blochează ajutoarele pentru palestinieni, de teama ca aceste ajutoare să nu ajungă în mâinile celor din Hamas.
Miercuri, cu câteva ore înainte ca navele să fie interceptate, ministerul de externe al Israelului a transmis un avertisment: „Israelul a informat flota că se apropie de o zonă de luptă activă și că încalcă un blocaj naval legal”.
Ministerul a declarat anterior că a oferit în repetate rânduri rute alternative pentru ca ajutorul să ajungă în Gaza, inclusiv un transfer prin portul israelian Ashkelon.
Cu toate acestea, organizatorii flotei au declarat că „nu vor accepta oferta de a acorda ajutorul altcuiva decât destinatarilor vizați, care sunt civilii din Gaza”.
Săptămâna trecută, GSF a precizat că unele dintre navele sale au fost ținta unor drone israeliene, ceea ce a determinat Italia și Spania să trimită nave pentru a ajuta flota.
Ministerul de externe al Israelului a declarat că a găsit documente în Gaza care „dovedesc implicarea directă a Hamas” în finanțarea și managementul flotei. Dar GSF a respins aceste afirmații ca fiind „propagandă”.
Ambasadorul israelian la Națiunile Unite, Danny Danon, a declarat anterior că cei care „au încercat să intre ilegal pe teritoriul israelian” vor fi deportați imediat după sărbătoarea evreiască Yom Kippur.
„Nu vom permite niciunei acțiuni de PR care se apropie de o zonă de război activă să ne încalce suveranitatea”, a postat Danny Danon.
Protestatari pro-palestinieni s-au adunat în Italia, Turcia, Grecia, Tunisia și Argentina după ce forțele israeliene au interceptat navele. În Italia, protestatarii au ieșit în stradă în orașe precum Roma, Pisa, Florența și Torino, miercuri seara, în timp ce un important sindicat italian a îndemnat la o grevă generală națională, pentru vineri, în sectorul public și privat, în semn de „solidaritate cu flota și cu poporul din Gaza”.
Ministerul de Externe al Turciei a calificat interceptarea drept „act de terorism”, iar la Istanbul au izbucnit proteste.
Hamas a calificat acest gest drept „un atac perfid și un act de piraterie”.
Președintele columbian Gustavo Petro a spuscă „interceptarea este crimă internațională” comisă de Netanyahu și a declarat că va expulza diplomații israelieni din Columbia: „Acordul de liber schimb cu Israelul este denunțat imediat. Întreaga delegație diplomatică israeliană din Columbia pleacă”.
Petro a pus la îndoială și planul de pace al lui Trump pentru Gaza, calificându-l drept „un plan de pace cu oameni deja morți de foame”.
După ce navele au fost interceptate, ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a solicitat autorităților israeliene să asigure siguranța participanților și să „garanteze dreptul acestora la protecție consulară”. Iar Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a declarat că „problema ar trebui să se rezolve fără pagube”, cu condiția ca nimeni „să nu facă greșeli”. Tajani a afirmat că guvernul israelian a dat instrucțiuni clare armatei: „Niciun act de violență împotriva persoanelor aflate la bordul flotei”.
Activiști au mai încercat să livreze ajutoare în Gaza, dar au fost fie interceptați de forțele israeliene, fie au fost supuși unor forme de atac. De exemplu, o altă navă cu ajutoare destinate Gazei, în care se afla tot Greta Thunberg și alți activiști cunoscuți, din Freedom Flotilla Coalition, a fost interceptată de Israel în iunie, iar pasagerii au fost reținuți și ulterior deportați.
În luna mai, activiștii aflați la bordul unei nave FCC au declarat că au fost vizați de o dronă israeliană în apele internaționale din largul Maltei.
Armata israeliană nu a negat implicarea în atacul cu drone, iar un avion de transport al Forțelor Aeriene Israeliene a fost detectat de sistemele de urmărire a zborurilor în timp ce survola apele din apropierea Maltei pentru o perioadă îndelungată, înainte de atacul revendicat, potrivit site-ului de monitorizare a zborurilor ADS-B Exchange.
În 2010, a existat și un incident care s-a soldat cu victime, când forțele israeliene au atacat o flotilă de ajutor umanitar în apele internaționale, când au murit nouă cetățeni turci, ceea ce a provocat indignare în întreaga lume. În total au fost zece victime, după ce o persoană a stat în comă și a murit ulterior în 2014.