Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Gheorghe Hagi a fost numit oficial selecționer al echipei naționale de fotbal a României. Nu este o surpriză, venirea sa era anticipată, în condițiile în care ajunsese deja la un acord verbal cu Federația.

Dispariția lui Mircea Lucescu a a pus, însă, procesul pe pauză.

Noul selecționer va semna un contract pe o perioadă de patru ani. Conform anunțului lui Răzvan Burleanu, Hagi are drept prim obiectiv calificarea echipei la Campionatul European din 2028, care va avea loc în Anglia, Scoția, Irlanda și Țara Galilor.

„În toamnă începe Liga Națiunilor, pe care ne dorim să o câștigăm, fiindcă știm foarte bine că prin traseul de Liga Națiunilor avem oportunitate de a juca un baraj de calificare pentru un Campionat Mondial. Iar printre obiectivele intermediare, ceea ce își dorește să transmită, este că vrea să câștige fiecare meci în parte”, a mai spus șeful FRF.

Este cea de-a doua descălecare a lui Hagi pe banca echipei naționale a României, după 25 de ani. În 2001, sub conducerea sa, România a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Coreea de Sud și Japonia, într-o dublă de baraj cu Slovenia.

20/04/2026 , 14:00

Gheorghe Hagi, declarații la sediul FRF: Ca să vii la echipa națională trebuie să fii unul dintre cei mai buni din România.

Gheorghe Hagi: „Contează, până la urmă, să performezi, să ai succes. Pentru acest lucru aș vrea să mă prezint, viziunea mea, tot ce am eu despre fotbal, în care cred eu că, am zis eu, conceptul tehnic, unde avem cele patru-cinci puncte.

Primul punct, strategia pe care trebuie să o avem, unde vom încerca să devenim cei mai buni. Poate pare ceva prea mare, știți că mie îmi place să îmi fixez obiective destul de îndrăznețe, în sensul că îmi place să câștig, îmi place să am victorii cât mai multe și cred lucrul care te face fericit și cred eu că unul din obiectivele cele mai importante pe care echipa națională împreună cu staff-ul, cu noi, cu conducerea să îi facem mulțumiți pe suporteri și îi mulțumești atâta timp cât aduci foarte multe succese. Sperăm ca noi să realizăm în această perioadă în care am eu contractul cu Federația.

Punctul doi, legat de filosofia, de identitatea mea ca modul meu de a interpreta și a juca fotbalul, jucătorul trebuie să știe să atace, să știe să se apere. Pe principiile pe care le avem, posesia și presiunea, posesia find partea ofensivă, presiunea cu partea defensivă. Așa, atunci, dacă ai jucătorul care face lucrul acesta cu siguranță că o să ai o echipă care o să știe să atace, știe să se apere. Bineînțeles, că în cele două există tranziție. Vom pierde mingea dar trebuie să o luăm. Lucruri fundamentale pentru a câștiga.

La sisteme, din punctul meu de vedere, și cred că m-ați cunoscut că în ultima perioadă am tot fost pe acasă și cred că m-ați văzut și mă știți, îmi place să folosesc și sistemel cu patru fundași și sistemele cu trei fundași, așa că vom fi destul de dinamici când vorbim punctul acesta numărul trei de sisteme. Ofensiv o să încercăm să fim noi, să atacăm și defensiv să ne pliem în funcție de adversar, în analiză, să vedem cum ne apărăm.

Punctul patru, care cred eu că e un punct foarte important. A venit succesul, lucrul care l-am învățat de la, când eram mai tânăr, și am plecat în Olanda să îmi deschid academia și am învățat că lucrul cel mai important este să știi să selectezi. Selecția face diferența, și atunci cred eu că criteriile de selecție sunt principale cele două. Numărul unul în criteriile de selecțile pentru echipa națională, din punctul meu de vedere, e ca jucătorii să aibă experiență internațională, la nivel internațional, atât la juniori cât și la seniori, cupe europene, dar specia la nivel internațional. La echipa națională să aibă meciuri și eu am zis că această experiență, pentru că ne luptăm cu cei mai buni, mergem să facem lucruri, să putem să facem să ne luptăm cu ei, și automat trebuie să ai jucători care să fie europeni. Punctul doi, criterul numărul doi, cei mai buni din România. Ca să vii la echpa națională trebuie să fii unul dintre cei mai buni din România”.

16/04/2026 , 16:50

Hagi, la un pas să devină noul selecționer al României

Gică Hagi a fost ales de conducerea FRF pentru a fi noul selecționer al naționalei, cu un prim obiectiv de a califica echipa la Euro 2028. Pentru a fi instalat în funcție și prezentat oficial, nu mai rămâne decât ca Hagi și președintele FRF Răzvan Burleanu să ajungă la un numitor comun în ceea ce privește detaliile contractuale.

Răzvan Burleanu, președinte FRF: „Am fost mandatat astăzi de către Comitetul Executiv să demarez discuțiile pentru numirea noului selecționer, în persoana domnului Gheorghe Hagi. De-a lungul timpului, ne-am dorit foarte mult să putem să lucrăm în interesul echipei naționale, a primei reprezentative, cu domnul Gheorghe Hagi. Din păcate, pentru ambele părți, de fiecare dată, nu s-a putut. De data aceasta considerăm că este o fereastră de oportunitate, pentru ca Gică Hagi să se întoarcă la echipa națională”.

Gică Hagi, al doilea mandat de selecționer al României

Numele lui Hagi a mai fost vehiculat ca posibil selecționer al României. După acel prim scurt mandat din 2001 pe banca „Tricolorilor”, el a mai fost adus în discuție în 2014, ca posibil înlocuitor al lui Victor Pițurcă, dar a refuzat artunci, pentru a lucra la proiectul propriu privind Academia de la FC Viitorul.

Apoi în 2021, Răzvan Burleanu i-a propus să vină în locul lui Mirel Rădoi, dar a refuzat din nou. La acea dată, el era acționar la Viitorul și se afla în conflict de interese. De altfel, acum, Hagi a renunțat la pachetul majoritar, pe care i l-a cedat lui Gică Popescu, cumnatul său.

Gică Hagi a mai fost luat în considerare și după Euro 2024, ca în locuitor al lui Edi Iordănescu, cel care egalase cea mai bună performanță din istoria naționalei, calificarea într-o fază eliminatorie a unui turneu final. La Euro 2024, România a ajuns în optimi.

Primul mandat al lui Hagi a fost unul scurt, în intervalul 1 septembrie 2001-27 noiembie 2001 și a fost prima experiență a „Regelui” pe banca tehnică. Acel mandat a fost încheiat cu ratarea calificării la Cupa Mondială 2002, după barajul pierdut în fața Sloveniei.

  • Bilanțul din primul mandat al lui Hagi la națională este de o victorie, două remize și o înfrângere.

După scurta aventură din 2001 la echipa națională, a urmat Bursaspor, acolo unde a stat doar patru luni (1 iulie 2003 - 15 noiembrie 2003).

A ajuns apoi pe banca lui Galatasaray, echipă unde a făcut carieră ca jucător. Hagi a antrenat gruparea „Cim Bom” în intervalul martie 2004 - iunie 2005 și a reușit să câștige Cupa Turciei.

La Poli Timișoara, Hagi a antrenat în perioada noiembrie 2005 - mai 2006, după care a urmat un nou mandat scurt, cel la FCSB, în intervalul iulie 2007 - septembrie 2007.

În octombrie 2010, Hagi a revenit pe banca lui Galatasaray, de unde a plecat în martie 2011.

Iar din 2014, Hagi a preluat conducerea tehnică a propriei echipe, FC Viitorul, cu care a reușit performanțe incredibile pentru o echipă nou formată: un titlu în 2017, o Cupă a României în 2019 și o Supercupă a României tot în 2019. După schimbarea numelui în Farul Constanța, rezultat ca fuziune între Viitorul și Farul, Hagi a mai reușit un titlu în 2023.

  • Hagi își va începe noul mandat cu două meciuri amicale: în deplasare cu Georgia (2 iunie, în deplasare) și cu Țara Galilor (6 iunie, acasă).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews