O masă de aer rece venită dinspre Câmpia Rusă se extinde peste țara noastră și, potrivit prognozei, ar putea menține vremea deosebit de rece în majoritatea regiunilor până la mijlocul lunii februarie. Temperaturile au scăzut în această dimineață până la -21°C în depresiuni.
Oana Catrina, meteorolog ANM: Dinspre latitudini nordice, o masă de aer extrem de rece avansează spre țara noastră. Acest lucru determină înregistrarea unor valori de temperatură deosebit de scăzute pe parcursul zilei. Iar noaptea ne confruntăm cu ger cel puțin până spre sfârșitul săptămânii viitoare, în special dimineața și noaptea, în majoritatea zonelor cu persistența acestor valori în jurul a -10° și pe parcursul zilelor următoare în partea de Nord, de Centru și de Est a Moldovei.
Cu alte cuvinte, în Moldova, în orele amiezii, mercurul din termometre va se va situa undeva la -14 °C, -10°C. Foarte important de precizat este faptul că în mod frecvent în luna ianuarie se înregistrează astfel de temperaturi și asta pentru că, climatologic și statistic vorbind, luna ianuarie este una dintre cele mai reci luni ale anului, lună în care se înregistrează în mod frecvent cele mai scăzute valori minime. Și totodată am putea preciza faptul că minima absolut înregistrată vreodată în România este de -38,5°C înregistrată în județul Brașov în 1942. Nu ne vom apropia sub nicio formă de această valoare. Sunt apreciate a se înregistra valori minime în perioada imediat următoare, cuprinse în general între -18 și -8 grade Celsius.
Din datele de care dispunem în acest moment, se pare că până spre sfârșitul acestei luni și debutul lunii viitoare va sta sub semnul temperaturilor deosebit de scăzute în mai toate regiunile, iar din punct de vedere al precipitațiilor există un semnal potrivit căruia spre sfârșitul săptămânii viitoare să avem parte de precipitații.
