Marea Britanie a declarat Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) drept organizație teroristă, o măsură care va incrimina apartenența la acest grup, participarea la întâlnirile sale sau purtarea însemnelor sale în public, relatează Reuters, preluat de Agerpres.
Keir Starmer: IRGC are o lungă istorie de acțiuni ostile pe teritoriul Marii Britanii
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) din Iran, deja supus sancțiunilor britanice, a fost desemnat drept o amenințare la adresa securității naționale a Regatului Unit. Anunțul a fost făcut luni de premierul britanic Keir Starmer, relatează și agenția dpa.
Guvernul britanic a prezentat parlamentului proiecte pentru desemnarea IRGC, alături de alte două grupuri, drept amenințări la adresa securității naționale. Miniștrii vor avea nevoie de aprobarea parlamentului pentru a desemna aceste grupuri ca fiind amenințări.
Într-un discurs adresat membrilor comunității evreiești la Downing Street, Starmer a declarat că IRGC are o „lungă istorie de utilizare a unor intermediari și a unor rețele criminale pentru a viza persoane din Marea Britanie”.
„Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) este o componentă centrală a aparatului de securitate al statului iranian, răspunzând direct în fața liderului suprem al Iranului”, a declarat ministrul de stat pentru securitate, Angela Eagle, într-un comunicat.
„Rolul său se extinde mult dincolo de cel al unei forțe militare convenționale. Acesta cuprinde activitatea de informații, utilizarea de intermediari și proiecție de influență menite să promoveze obiectivele statului iranian”, a mai spus Angela Eagle.
