Un tribunal din Spania l-a condamnat marți pe fratele premierului Pedro Sánchez și i-a interzis să ocupe funcții publice timp de nouă ani, după ce l-a găsit vinovat că a contribuit la obținerea unui post în sectorul public creat special pentru el, transmite Euronews.com.
Judecătorii: Funcția ocupată de David Sánchez nu era nici necesară, nici urgentă
David Sánchez a fost condamnat de un tribunal din Badajoz, în regiunea Extremadura din vestul Spaniei, pentru abatere administrativă. El a fost însă achitat de acuzația de trafic de influență, infracțiune care ar fi putut atrage o pedeapsă cu închisoarea.
În motivarea deciziei, instanța a arătat că acesta s-a făcut vinovat, în calitate de complice, de crearea ilegală a postului și i-a interzis timp de nouă ani să ocupe funcții publice și să își exercite drepturile electorale.
Judecătorii au concluzionat că postul de coordonator al conservatoarelor de muzică din provincia Badajoz „nu era nici necesar, nici urgent” și că a fost creat „pentru a servi interesului privat al beneficiarului său, nu interesului public”.
„Astfel de practici lipsite de etică afectează instituțiile democratice și favorizează corupția și inegalitatea de șanse”, a transmis instanța în motivarea deciziei.
Cum a ajuns fratele premierului spaniol să ocupe funcția aflată în centrul dosarului
David Sánchez, compozitor și dirijor, a cărui carieră a inclus perioade de pregătire și activitate la Sankt Petersburg, Toulouse, Tokyo și Madrid, a fost judecat alături de alți zece inculpați.
Acesta a fost acuzat că a beneficiat de crearea unui post conceput special pentru el, cel de coordonator al conservatoarelor de muzică din Badajoz, funcție transformată ulterior în șef al Oficiului pentru Artele Spectacolului din provincia din sud-vestul Spaniei.
Procurorii susțin că postul a fost creat în 2016, înainte ca Pedro Sánchez să devină prim-ministru, în 2018. David Sánchez a ocupat această funcție cel puțin până la începutul anului 2025.
Postul se afla în subordinea Consiliului Provincial din Badajoz, condus la acea vreme de Partidul Socialist al lui Pedro Sánchez.
Dosarul se adaugă unei serii de anchete de corupție care vizează persoane apropiate premierului Pedro Sánchez și care au ridicat semne de întrebare cu privire la viabilitatea guvernului său minoritar de stânga.
