Franța a solicitat organizarea unui exercițiu NATO în Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, și s-a declarat pregătită să contribuie la acesta, a anunțat biroul președintelui Emmanuel Macron miercuri, potrivit Reuters.
Anunțul privind această solicitare intervine în timp ce președintele american Donald Trump se îndrepta miercuri spre Forumul Economic de la Davos (în Elveția), de la a cărui tribună se va adresa în încercarea de a-și intensifica eforturile pentru dobândirea Groenlandei, în pofida protestelor europenilor, în cea mai mare deteriorare a relațiilor transatlantice din ultimele decenii.
Declarații dure la Forumul Economic de la Davos
Vorbind marți la Davos, Emmanuel Macron a declarat că Europa 'nu va ceda în fața bătăușilor și nu se va lăsa intimidată' într-o critică usturătoare la adresa amenințării lui Trump de a impune tarife vamale suplimentare dacă Europa nu-l lasă să preia controlul asupra Groenlandei.
NATO avertizează asupra riscurilor majore ale strategiei lui Trump privind Groenlanda
Liderii NATO au avertizat că strategia lui Trump privind Groenlanda ar putea distruge Alianța Nord-Atlantică. Trump a legat Groenlanda de furia sa pentru faptul că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace.
În contextul amenințării președintelui american cu anexarea acestei insule arctice, aproximativ 15 soldați francezi au fost trimiși săptămâna trecută în Groenlanda pentru o misiune de recunoaștere 'Arctic Endurance' de trei zile, la inițiativa Danemarcei.
RTL a dezvăluit joia trecută că soldații francezi trimiși în Groenlanda erau vânători de munte din Brigada de Infanterie de Munte (BIM) din Grenoble.
Cu acest nou exercițiu, Franța dorește să invite toți membrii NATO să se alăture statelor deja prezente pe insulă prin trimiterea de soldați suplimentari pentru a participa la o simulare a unei invazii americane, notează RTL. Este o modalitate de a arăta că Franța ia foarte în serios amenințările și că nu intenționează să dea înapoi după ultimele atacuri ale lui Donald Trump, conform postului de televiziune citat.
