Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 169), Vodafone (canalul 410).

Fostul procuror general al Mexicului, arestat. Jesus Karam, acuzat pentru dispariția a 43 de studenți

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Caz fără precedent în Mexic. Fostul procuror general al țării a fost arestat pentru un dosar care a șocat comunitatea internațională. El a fost cel care a condus prima anchetă în cazul vechi de 8 ani al dispariției extrem de suspecte a zeci de studenți ai unei școli normale din sudul statului. 

Fostul procuror general al Mexicului, Jesús Murillo Karam, a fost arestat. Numit de fosta administrație, el este cel mai înalt oficial care a fost reținut până acum în legătură cu dispariția în condinții neclare a 43 de studenți în anul 2014. În vreme ce studenții și rudele ies și acum în stradă și cer să se facă dreptate, motivul răpirilor rămâne neclar.

Arestarea lui Karam are loc la o zi după ce o comisie de anchetă a declarat că armata poartă responsabilitatea cel puțin parțial în acest caz. Fostul procuror general a fost acuzat de tortură, obstrucționarea justiției și dispariție forțată.

Procurorii spun că au emis și mandate de arestare pe numele unui număr mare de persoane, printre care ofițeri din armată, oficiali locali, polițiști și membri ai unor bande.

Doar rămășițele parțiale ale a 3 dintre studenți au fost găsite și identificate.

Cu multe întrebări rămase fără răspuns, cel mai înalt oficial al țării pentru drepturile omului s-a referit la dispariții drept „crimă de stat”.

Distribuie

Taguri