Fosta ministră a Danemarcei și comisar european, Margrethe Vestager, a declarat că o intervenție a Statelor Unite în Groenlanda reprezintă un pericol pentru integritatea NATO, potrivit Euronews.com.
Insistențele lui Trump privind anexarea Groenlandei stârnesc îngrijorări în rândul aliaților NATO
Margrethe Vestager a avertizat că „până și pentru președintele Trump, ca o țară NATO să atace o altă țară NATO pentru a dobândi teritoriu este cu adevărat ceva extrem”, într-un interviu acordat Euronews.com, în timp ce Casa Albă pune presiune tot mai mare pe Danemarca să cedeze teritoriul semi-autonom al Groenlandei „într-un fel sau altul”.
Fosta comisară europeană pentru concurență a reluat un avertisment sever formulat de prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, și de comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, împotriva unei preluări a teritoriului de către Statele Unite, teritoriu bogat în minerale critice.
„Pentru ca o țară NATO să atace teritoriul unei alte țări NATO ar fi cea mai mare amenințare existențială pentru NATO”, a avertizat Vestager.
Trump argumentează că teritoriul, situat într-o poziție strategică, este esențial pentru securitatea națională a SUA, în contextul contracarării influenței ruse și chineze în regiunea arctică. Totuși, Danemarca și Groenlanda au respins categoric aceste afirmații, subliniind că teritoriul nu este de vânzare.
Statisticle arată că majoritatea groenlandezilor nu vor să fie anexați de SUA.
Vestager a spus că discuțiile existente între SUA și Danemarca permit o cooperare pe teren fără transferul Groenlandei. De asemenea, Vestager a subliniat că Danemarca are un angajament de lungă durată față de NATO și de securitatea globală.
Întrebată de cum ar putea Uniunea Europeană să asiste Danemerca și să îmbunătățească relațiile cu Groenlanda, fostul ministru danez a susținut că relația ar putea fi îmbunătățită prin viitoare investiții și legături politice cu nativii Groenlandei, dacă ei aleg asta.
„Acestea sunt decizii pe care doar groenlandezii le pot face. Dacă vor să se alăture iar Uniunii Europene, depinde de ei începutul unei asemenea discuții”, a puncat Verstager.
