Patinatoarele olandeze Femke Kok și Jutta Leerdam au ocupat primele două locuri în proba de 500 de metri, din concursul de patinaj viteză al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina. Podiumul a fost completat de japoneza Miho Takagi, ca și la 1.000 de metri. Pentru niponă este a noua medalie olimpică și a doua la ediția din Italia.
Femke Kok a câștigat cursa și a stabilit un nou record olimpic
Kok, triplă campioană mondială și imbatabilă în acest sezon pe distanța sa favorită, a fost cronometrată cu timpul de 36,49 s. Ea deține și recordul mondial, din noiembrie, 36,09 s, pe care l-a stabilit la Salt Lake City. Kok a mai câștigat o medalie la Jocurile Olimpice de Iarnă, reușind să obțină argintul în proba de 1.000 de metri.
Leerdam, o vedetă a social media, cu peste 5 milioane de urmăritori pe Instagram, a obținut argintul în 37 sec 15/100, după aurul cucerit la 1.000 m.
- Jutta Leerdam, aur și record olimpic la Jocurile Olimpice de Iarnă. „Nu-mi vine să cred! Ciupiți-mă!”
- JO 2026. Programul zilei de luni, 16 februarie: schi alpin (slalom uriaș), patinaj artistic (programul liber la perechi) și semifinalele la hochei pe gheață feminin
- Fugar slovac arestat la Jocurile Olimpice Milano–Cortina după ce a venit să urmărească un meci de hochei
- Un avocat din Minnesota a debutat la Jocurile Olimpice la 54 de ani
Americanca Erin Jackson, campioana din 2022, care a părut că are o problemă cu echipamentul înainte de cursă, s-a clasat pe locul al cincilea.
