Primarul general Ciprian Ciucu a declarat, la Euronews România, că a revenit în funcția de prim-vicepreședinte al PNL după ce Tribunalul București a anulat deciziile luate de Partidul Naţional Liberal la cel mai recent congres.
„Nu vreau să dau un semnal că prin justiție se pot regla conturi politice”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Mai mult, edilul Capitalei a transmis că nu va mai candida „la un viitor congres pentru o poziție politică”
Invitat în emisiunea „Vocile care contează” de la Euronews România, Ciucu a catalogat drept „fără precedent” decizia instanței prin care a revenit în funcția de prim-vicepreședinte al PNL.
Ciprian Ciucu, primar general: Prin anularea în instanță a deciziilor Congresului PNL, un lucru fără precedent în România, am revenit în funcția pe care am ocupat-o înainte de congres.
Ciucu a precizat că a făcut un pas înapoi, în condițiile în care a fost plasat sub control judiciar în dosarul DNA în care este acuzat de luare de mită.
Ciprian Ciucu, primar general: Era doar normal. Motivul pentru care am făcut acest lucru a fost că nu am vrut să-i pun pe colegii mei în situația de a alege pe cineva care are aceste problemele.
Chiar dacă într-un număr covârșitor au venit și mi-au spus să candidez, că mă vor susține pentru poziția de prim-vicepreședinte al partidului, decizia a fost a mea să nu candidez. Nu vreau să dau un semnal că prin justiție se pot regla conturi politice.
De asemenea, Ciucu a transmis că va continua în funcția de prim-vicepreședinte al PNL până la următorul congres și a subliniat că nu va mai candida pentru o funcție politică în interiorul partidului.
Ciprian Ciucu, primar general: Voi continua în această funcție în care am fost deja ales. Nu îi pun pe colegii mei în situația de a mă alege. Merg mai departe în această funcție până la următorul congres.
Aici am ajuns, din păcate. Nu voi candida la un viitor congres pentru o poziție politică.
Ciucu: Au fost demise conducerile a șase filiale din PNL
De asemenea, Ciprian Ciucu a explicat că au fost demise conducerile a șase filiale din PNL, fără performanțe la alegeri.
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL: La sfârșitul ședinței au fost demise conducerile a șase filiale - Ialomița, Galați și filialele sectoarelor 2, 3, 4 și 5.
Motivul pentru demitere - se discută de foarte mult timp în partid - ca ultimele organizații, care nu au performat electoral, să fie demise pentru a se putea veni cu oameni cu mai mare credibilitate, ca să reconstruiască acele organizații și pentru a ne prezenta în alegeri mult mai puternici.
Da, este normal ca anul viitor să avem alegeri în aceste filiale pentru a avea în pragul alegerilor conduceri statutare la nivel de județ și la nivel de sectoare.
Ciprian Ciucu, despre tabăra puciștilor din PNL: Sunt convins că partidul nu îi mai vrea. Au trădat partidul
Ciprian Ciucu a vorbit și despre lideri liberali, precum Alina Gorghiu, Hubert Thuma sau Adrian Veștea, „șa numiții pesediști din PNL sau puciștii, cei care vor refacerea coaliției cu PSD pentru a-și păstra privilegiile”. El susține că membrii PNL nu îi mai vor pe motiv că cei din tabăra pucistă au „trădat partidul”.
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL: În momentul de față atacă partidul, atacă guvernarea, îl atacă pe Ilie Bolojan care este președintele partidului și de obicei pentru astfel de situații se pot lua măsuri statutare.
Dacă vrei să critici partidul și vrei să faci Opoziție și nu respecți deciziile partidului și complotezi împotriva conducerii statutare, se pot lua și astfel de decizii în viitor. Nu spun că acum s-a decis acest lucru, dar cel mai bine este să vină în alegeri, nu să fie demiși.
Așa numiții pesediști din PNL sau puciștii, cei care vor refacerea coaliției cu PSD pentru a-și păstra privilegiile, ar trebui ca să poată veni în alegeri și să vedem dacă partidul îi mai vrea.
Vă zic sincer, partidul nu îi mai vrea. Sunt convins că partidul nu îi mai vrea, de la membri simpli din organizațiile noastre, până la deputați și senatori. Au trădat partidul.
Ciprian Ciucu: Puciștii vor să readucă PNL în brațele PSD
Ciucu a mai precizat că cei care sprijină o platformă conservatoare în interiorul PSD ar negocia în mod „categoric” cu PSD pentru sprijinirea unor proiecte în Parlament.
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL: Categoric. Există probabilitatea să se întâmple acest lucru pentru că deja au complotat împotriva conducerii statutare a PNL și au încălcat deciziile partidului.
Platforma PSD din PNL să vină și să candideze la alegeri.
E cunoscut că au complotat cu cei din PSD să răstoarne conducerea statutară a partidului și să îl impună pe domnul Veștea fără ca să aibă un vot din partea partidului, prin premier.
