Eurovision va modifica sistemul de vot în urma unor alegații care susțin implicarea Israelului în ultima ediției a competiției. Printre schimbări se numără o limită de voturi, reintroducerea juriului profesionist în semifinale, precum și reguli mai stricte pentru promovarea artiștilor.
Israel, în mijlocul controversei de la Eurovision
Schimbările Eurovision vin în contextul în care mai multe țări participante au cerut un audit, după ce Israelul obținuse primul loc la voturile publicului. Astfel, fără voturile juriului, Israel ar fi câștigat concursul, însă până la urmă, trofeul a fost adjudecat de Austria.
Schimbările, ce au fost deja aplicate, au fost „concepute pentru a consolida încrederea, transparența și implicarea publicului”, a declarat Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), organizatorul concursului.
Cum se modifică votul la Eurovision
În urma controverselor, au fost introduse următoarele modificări:
- Numărul de voturi permis pentru fiecare metodă de plată va fi redus la jumătate, adică 10.
- Juriile profesioniste vor reveni în semifinale pentru prima oară din 2022. Astfel, votul va fi 50% juriu și 50% public.
- Numărul juraților a crescut la șapte. Vor fi incluși și jurați cu vârste între 18-25 ani, pentru a reflecta publicul tânăr.
- Implementarea unor măsuri de siguranță care vor preveni efoturi coordonate de vot sau activități suspecte.
- Artiștii implicați în Eurovision nu vor mai putea face promovare sau să se implice în orice ar putea influența votul.
Tot mai multe state cer excluderea Israelului
Deși în ultimii 50 de ani Israelul a fost o prezență constantă în Eurovision, chiar și cu 4 victorii, recentele controverse privind implicarea Israelului în războiul din Fâșia Gaza au dus la mai multe cerereri ca țara să fie descalificată.
Deși Eurovision se consideră a fi apolitic, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune a interzis participarea Rusiei la concurs destul de rapid după invazia Ucrainei din 2022, amintește euronews.com.
Mai mult de atât Spania, o țară ce aparține celor „Cinci Mari”, adică țările cu cele mai mari contribuții financiare la concurs și care intră garantat în finala concursului, a amenințat deja retragerea din concurs dacă Israelul va continua participarea. Alte țări precum Irlanda, Islanda, Slovenia și Olanda au început și ele un boicot împotriva Israelului.
Adunarea generală a EBU are loc pe 4 și 5 decembrie și este pregătită să analizeze dacă Israel va putea participa anul viitor.
