Premierul Poloniei, Donald Tusk, avertizează că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina și chiar provoca unul dintre statele membre NATO. Liderul de la Varșovia susține că următoarele șase luni vor fi decisive pentru securitatea Europei și cere creșterea sprijinului acordat Ucrainei, în special în domeniul apărării aeriene.
Declarațiile au fost făcute sâmbătă, după o discuție cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre situația din regiune și evoluțiile de pe frontul din Ucraina.
„Cum am avertizat deja, escaladarea din partea Rusiei avansează'', a postat Tusk. Următoarele șase luni vor fi decisive, a spus el.
„Nu trebuie să excludem provocări din partea Rusiei împotriva unuia dintre membrii NATO'', a adăugat premierul polonez, a transmis Donald Tusk pe platforma X.
Vizita directorului CIA la Moscova a alimentat speculațiile
O vizită efectuată miercuri la Moscova de directorul CIA, John Ratcliffe, a alimentat speculațiile la nivel internațional.
Presa americană a relatat că Ratcliffe ar fi avertizat Rusia să nu atace niciunul dintre statele membre NATO. Întrebat despre aceste informații, Kremlinul le-a negat și a acuzat Occidentul.
Polonia este unul dintre cei mai importanți susținători politici și militari ai Ucrainei. În același timp, Varșovia se consideră amenințată de Moscova și își majorează semnificativ cheltuielile militare, notează dpa.
