În debutul ceremoniei pentru tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale 2026, președintele FIFA, Gianni Infantino, i-a înmânat lui Donald Trump un premiu special. Este vorba de „Premiul pentru Pace”, din partea FIFA, acordat pentru „eforturile enorme ale celor care unesc oamenii și seamănă speranță pentru generațiile viitoare”.
Donald Trump, premiat de președintele FIFA, Gianni Infantino
De precizat că premiul a fost înființat chiar de șeful forulul mondial de fotbal, în urmă cu o lună, fără știrea celor 37 de membri ai consiliului FIFA. Acestă distincție va fi acordată anual de către forul mondial al fotbalului.
Donald Trump a spus de multe ori că a reușit să încheie opt războaie după ce a revenit la Casa Albă, în ianuarie 2025.
Trump și Infantino sunt apropiați, după cum au spus-o ambii lideri. De altfel, Infantino a fost primit chiar în Biroul Oval, de la Casa Albă.
Campionatul Mondial din 2026 va fi organizat de trei țări: SUA, Mexic și Canada, în perioada 11 iunie - 19 iulie. Totodată, va fi prima ediție cu 48 de echipe participante, un număr record. Totodată, competiția va dura 38 de zile, timp în care vor avea loc 104 meciuri.
