După planul de pace în 28 de puncte, propus de SUA Ucrainei, liderii europeni și ucraineni au discutat la Geneva despre o alternativă. Documentul final nu a fost aprobat încă: oficialii europeni, americani și ucraineni caută un numitor comun pe care să-l prezinte Rusiei, notează The Washington Post.
Se știe doar că proiectul ar fi „intrat la apă”: din cele 28 de puncte, au rămas 19, potrivit publicației The Washington Post, care citează oficiali sub protecția anonimatului care au informații despre cele discutate. Nici acest aspect - câte puncte are acordul - nu este definitivat, susțin jurnaliștii americani, indicând aceeași sursă.
Nucleul încă îl reprezintă propunerea inițială a americanilor. Așadar, nu este vorba despre un proiect european separat, un nou document. De altfel, oficialii europeni, care se tem că vor fi excluși din discuțiile pentru încheierea războiului, au lucrat în cadrul planului în 28 de puncte și nu au propus un acord nou cu bună știință, parțial și pentru a evita iritarea americanilor, notează The Washington Post.
Europenii au elaborat propriile amendamente la varianta americană, contracarând condițiile de restricționare a armatei Ucrainei și de anticipare a concesiilor teritoriale.
Cine a participat la discuțiile de la Geneva
Delegația americană a fost condusă de secretarul de stat Marco Rubio, iar la întrunire a luat parte și o echipă ucraineană, în frunte cu șeful biroului prezidențial, Andriy Yermak. La Geneva, aceștia au intenționat să finalizeze modificările, după ce forma inițială a stârnit indignarea Ucrainei și a Europei pe de-o parte dar chiar și a unor republicani din Congresul SUA, dincolo de Atlantic.
Sugestiile europene „au fost utile”, a declarat oficialul respectiv, care spune că americanii au rămas concentrați pe documentul lor inițial, drept cadru pentru discuții.
Consilierul lui Yermak, Oleksandr Bevs, a postat pe Facebook că planul în 28 de puncte „în forma în care l-au văzut toți, nu mai există” și că „unele puncte au fost eliminate, altele au fost modificate. Niciuna dintre observațiile părții ucrainene nu a rămas fără răspuns.”
Inițial, ucrainenii au fost „somați” să accepte planul de 28 de puncte până joi, chiar de Ziua Recunoștinței, sub amenințarea pierderii întregului sprijin american. Astfel, pentru a nu fi excluși din aceste discuții, oficialii europeni au lucrat în cadrul acestui plan inițial. în loc să introducă un document complet nou, pentru a evita iritarea americanilor. Aceștia au elaborat propriile amendamente la planul SUA și au contracarat condițiile privind restricționarea armatei ucrainene și cele privind concesiile teritoriale, după creiese din textul consultat de The Washington Post.
Cu o zi înainte, Marco Rubio părea să nu fie la curent cu existența unei contrapropuneri europene, atunci când a fost întrebat despre asta: „Nu am văzut niciun contraproiect."
„În acest moment, problema este că nu avem o imagine clară asupra a ceea ce se negociază între SUA și Ucraina”, a declarat un diplomat european, sub protecția anonimatului.
Există un sentiment de „mister în jurul fazei actuale a negocierilor”, a spus diplomatul. „Nu suntem implicați. Încercăm să ne implicăm, dar, deocamdată, americanii ne resping”, susține acesta.
Abordarea grăbită a americanilor în cadrul negocierilor de săptămâna aceasta, care a avut loc în timp ce liderii europeni participau la un summit la mii de kilometri distanță, în Angola, a contribuit la sentimentul că acordul va fi încheiat fără implicarea Europei, chiar dacă aceasta este direct implicată. Oficialii europeni doresc „o abordare structurată, cu diplomați care să se așeze împreună, să se adune și să creeze ceva care să semene mai degrabă cu diplomație decât cu ceva scris pe ChatGPT sau versiunea rusă a acestuia”, a spus diplomatul respectiv.
Versiunea europeană modificată ridică limita maximă a armatei ucrainene de la 600.000 de soldați la 800.000 „pe timp de pace” și impune ca negocierile privind schimburile teritoriale să înceapă de la linia actuală de contact a frontului.
Ce mai prevede noua propunere de plan de pace
Noua propunere se referă la acordarea de către SUA a unei garanții de securitate Ucrainei similare cu articolul 5 din Tratatul NATO – o clauză de apărare reciprocă potrivit căreia un atac asupra unuia dintre membri este un atac asupra tuturor. De asemenea, propunerea europenilor respinge o clauză privitoare la utilizarea activelor înghețate ale Rusiei, care sunt deținute în mare parte în Europa și afirmă că Ucraina va fi reconstruită „inclusiv prin intermediul activelor suverane rusești, care vor rămâne înghețate până când Rusia va compensa daunele cauzate Ucrainei”.
În schimb, planul inițial divulgat de oficialii americani includea recunoașterea controlului „de facto” al Rusiei asupra anumitor regiuni din Ucraina și prevedea ca „SUA să obțină o parte din profiturile investițiilor făcute în Ucraina cu 100 de miliarde de dolari din activele suverane rusești, în timp ce restul să fie returnat Moscovei.”
Documentul european, susține Reuters, a fost pregătit de Franța, Germania și Marea Britanie pentru discuțiile de la Geneva, de duminică, între negociatorii americani și ucraineni. Nu era clar care document era ultima versiune în cadrul negocierilor în curs, Kievul insistând pentru modificări ale planului american. La Geneva, Rubio a declarat că planul inițial a primit „contribuții de la ambele părți” și că era „un document viu, care respiră” și care se schimbă „în fiecare zi”.
Președintele Donald Trump a postat luni, pe Truth Social, că „s-ar putea să se întâmple ceva bun”, după ce duminică, în urma unei întâlniri între oficialii americani și cei ucraineni, s-au raportat progrese pozitive în direcția încheierii unui acord.
„Este cu adevărat posibil să se înregistreze progrese importante în negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina???. Nu credeți până nu vedeți, dar s-ar putea să se întâmple ceva bun. DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE AMERICA!”, a fost postarea lui Trump.
Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova nu a primit nimic oficial cu privire la „cadrul de pace actualizat și perfecționat” care a fost elaborat la reuniunea de la Geneva, la care au participat trimisul special al SUA, Steve Witkoff, ginerele lui Trump, Jared Kushner, și secretarul Armatei SUA, Daniel Driscoll. Peskov a declarat că Rusia rămâne deschisă negocierilor de pace.
Rămâne în continuare neclar dacă Rusia ar fi deschisă la o nouă versiune a documentului, care ar fi probabil mai acceptabilă pentru ucraineni și, prin urmare, mai puțin acceptabilă pentru ruși. Exact acesta este paradoxul care arată impasul în ceea ce privește încheierea războiului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina „coordonează măsurile”, cu SUA, pentru a elabora documente care să aducă pacea mai aproape. Zelenski a făcut apel la comunitatea internațională să sprijine integritatea teritorială a Ucrainei.
„De asemenea, este extrem de important să respectăm principiile pe care le urmează Europa: frontierele nu pot fi modificate cu forța. Infractorii nu trebuie să rămână nepedepsiți. Ei trebuie să răspundă pentru războiul pe care l-au început”, a spus Zelenski, care a îndemnat lumea „să nu tacă, să nu fie observatori pasivi ai istoriei, ci să fie participanți la ea”.
„Aceștia sunt pași importanți, dar pentru a obține cu adevărat pacea, este nevoie de mai mult. Desigur, vom continua să colaborăm cu partenerii noștri, în special cu Statele Unite, căutând un compromis care să ne întărească, nu să ne slăbească”, a mai spus Zelenski.
Referitor la planurile europenilor, un colsilier al Kremlinului, Yuri Ushakov, a spus că ele sunt „neconstructive” și „nu funcționează pentru Rusia”, conform Reuters.
Planul european modifică semnificativ sensul și importanța punctelor cheie privind NATO și teritoriul, așa cum reiese dintr-o copie care circulă în mass-media, inclusiv cea menționată de Reuters.
Ushakov s-a arătat însă mult mai optimist cu privire la planul inițial al SUA – criticat de aliații Ucrainei ca fiind pro-rus – și a afirmat că „nu toate, dar multe dintre prevederile acestui plan ni se par destul de acceptabile”.
Cătălin Lența, jurnalist Euronews: „Sunt câteva modificări de făcut, după cum anunță viceministrul Afacerilor Externe din Ucraina. Ucrainenii spun că americanii au acceptat să renunțe la limitarea la 600.000 de militari a armatei Kievului și apoi vor fi gata să negocieze despre iertarea generală despre care vorbea Trump. Ce înseamnă această amnistiere? Iertarea crimelor de război, lucru care nu s-a întâmplat, pentru că, în istorie, chiar americanii sunt cei care au avut un rol important la Nurnberg, tribunalul care a judecat crimele naziste de război. Acum, primul plan al lui Donald Trump, cel în 28 de puncte, prevedea iertarea inclusiv a lui Putin pentru ordinele date, pentru masacrul de la Bucha, pentru răpirea copiilor. Să nu uităm că Vladimir Putin are un mandat internațional de arestare exact în această chestiune.
Acum avem aceste 19 puncte, s-a făcut o rafinare, nu știm ce au scos. Poate chestiunile economice, nu cred că cele legate de reconstrucție, ci doar de acordurile privind pământurile rare, de exemplu. Trump spunea că nu e varianta finală. A căzut și termenul limită, de Ziua Recunoștinței, nu mai e 28 noiembrie. Chiar Marco Rubio spunea că avem nevoie de mai mult timp pentru a negocia. Iată că timpul e cheltuit cu folos, pentru că liderii europeni au discutat cu Zelenski, a fost o delegație ucraineană la Geneva. Între timp, a plecat, după cum anunță Zelenski. E de așteptat ca Zelenski să meargă din nou la Washington.
Mingea nu e în niciun caz în terenul lui Putin, pentru că el a spus că planul european, cel de 24 de puncte, nu de 28, nu îi convine și nu îndeplinește cererile. Acolo se vorbea în continuare de suveranitate, integritate teritorială pentru Ucraina, de nerecunoaștere a raptului Crimeei și a unei bune părți din Donbas. Era de așteptat ca Rusia să nu fie de acord cu acest lucru.
Mingea e la Trump. Rămâne de văzut cât de mult se va implica el în acest plan de pace, în noua sa variantă. Citez Washington Post, care nu prea e prieten cu Trump, care vorbea de haosul de la Casa Albă și spunea că Trump nici nu ar fi știut foarte bine ce conține varianta de plan de pace, că cineva i-ar fi spus lui Trump despre idee. Dar mingea nu e la Putin pentru că el, dacă prinde mingea, nu o mai lasă. El nu va renunța niciodată. Putin e un expert în tragerea de timp, are diplomați foarte buni, care au lucrat zeci de ani în relația cu SUA, au fost la ONU și știu să negocieze. Dincolo de tragerea de timp, e și un fel de lipsă de rușine. Putin nu are nimic de pierdut, el va continua războiul până își atinge obiectivele, asta a și spus. Avem un nou plan de pace în 19 puncte, va fi negociat între ucraineni și americani și sperăm să fie cu implicarea UE, care mâine are din nou coaliția pentru voință."
