Deținutul încarcerat la Penitenciarul Târgu Jiu, care a accesat sistemul informatic al Administrației Naționale a Penitenciarelor, a primit datele de logare de la un polițist.
Verificările interne au arătat că nu a fost vorba despre o spargere a bazelor de date, așa cum s-a crezut inițial, ci a primit userul și parola. Mai mulți angajați, inclusiv persoane din conducerea penitenciarului Târgu Jiu, sunt acum cercetați disciplinar, iar directorul și adjunctul său au fost schimbați din funcție. Deținutul a stat conectat în sistemul informatic al penitenciarelor peste 300 de ore, timp în care ar fi modificat pedepsele pentru alți 15 condamnați și a transferat bani pentru cumpărături.
Măsurile dispuse de ANP
-în sfera răspunderii disciplinare, măsuri de sesizare a comisiilor de disciplină competente pentru polițiștii de penitenciare cu funcții de conducere/execuție în sarcina cărora au fost reținute fapte care pot întruni elementele unor abateri disciplinare.
-în sfera administrativă, măsuri care privesc elaborarea/aprobarea de acte normative interne, prin care să se stabilească drepturile pentru fiecare cont de utilizator al aplicației informatice în cauză, precum și procedura de alocare a rolurilor specifice către utilizatori, modalități de verificare și control al acestei activități la nivelul unităților penitenciare;
-în sfera răspunderii penale, Nota de constatare și documentele care au stat la baza emiterii acesteia au fost înaintate Serviciului de Combatere a Criminalității organizate Gorj, unitate specializată care a fost informată cu privire la caz;
-înlocuirea directorului unității și a directorului adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar, pentru tardivitatea raportării.
Mai mulți angajați, inclusiv persoane din conducerea penitenciarului Târgu Jiu, sunt acum cercetați disciplinar, iar directorul și adjunctul său au fost schimbați din funcție. Deținutul a stat conectat în sistemul informatic al penitenciarelor peste 300 de ore, timp în care ar fi modificat pedepsele pentru alți 15 condamnați și a transferat bani pentru cumpărături.