Cum vede Zelenski deznodământul alegerilor parlamentare de peste Prut: „Rusia a eșuat să destabilizeze Moldova”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat victoria forțelor pro-europene la alegerile parlamentare din Republica Moldova, afirmând că Rusia nu a reușit să-și atingă obiectivele de destabilizare.

„Rusia nu a reușit să destabilizeze Moldova, chiar și după ce a cheltuit resurse enorme”, a spus Zelenski într-un discurs video susținut la un forum de securitate organizat la Varșovia.

Într-o postare pe rețeaua X, Zelenski a felicitat-o pe președinta Maia Sandu pentru victoria obținută de Partidul Acțiune și Solidaritate.

„Aceste alegeri au arătat că activitatea destabilizatoare a Rusiei pierde, în timp ce Moldova în Europa câștigă. Subversiunea rusă, dezinformarea constantă – nimic din toate acestea nu a funcționat”, a scris liderul ucrainean.

Președintele Ucrainei a subliniat că Chișinăul a demonstrat eficiență în apărarea sa împotriva presiunilor externe și a promis sprijin constant.

„Întotdeauna susținem Moldova. Vom continua să lucrăm împreună, depășind provocările în mod comun și construind un viitor în care popoarele noastre au perspective solide – în securitate, în economie și, prin urmare, în viața socială”, a declarat Zelenski.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE