Cum ar putea Republica Moldova să se unească cu România. Fost ministru: E singura soluție de a salva trei milioane de români în cazul invaziei rusești

Singura soluție pentru a salva cele trei milioane de români care locuiesc în Republica Moldova în cazul invaziei rusești este unirea cu România, a declarat Alexandru Tănase, fost ministru al Justiției și fost președinte al Curții Constituționale din Republica Moldova, la Euronews România.

„La Chișinău, integrarea europeană este văzută mai întâi de toate ca un proiect de apropiere de România și de acceptare a valorilor europene. Ori, apropierea de România înseamnă implicit integrarea în UE”, a afirmat fostul deminitar.

Invitat în emisiunea „România lui Vitalie”, Alexandru Tănase a reacționat în contextul în Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a afirmat că ar vota reuniunea cu România dacă ar fi organizat un referendum în acest sens. Fost președinte al Curții Constituționale din Republica Moldova a reamintit că Maia Sandu „niciodată nu și-a ascuns preferințele sale în aceea ce privește unirea cu România.”

„Pentru prima dată în 2016, dacă nu greșesc, în cadrul unei emisiuni televizate de la Pro Tv Chișinău i-a fost adresată aceeași întrebare, la care a oferit același răspuns. Declarația pe care a făcut-o pentru ziariștii britanici, chiar nu conține nimic nou. Contextul este puțin diferit.

În 2016 era o discuție ipotetică deoarece la modul serios nu o lua în calcul o asemenea posibilitate, nici la București, cu atât mai mult la Chișinău. Acum, după ce Federația Rusă a declanșat un război în toată regula în Ucraina și avansează spre frontierele României, nu cu viteza pe care și-a dorit-o, bineînțeles că sunt de actualitate soluțiile”, a afirmat Tănase, la Euronews România.

Fost președinte al Curții Constituționale din Republica Moldova: Integrarea europeană nu este un proiect opozabil unirii cu România

„Ce se întâmplă în cazul în care într-o bună zi, dacă Doamne ferește, ajunge Putin să controleze orașul Odesa?

În sensul acesta, un politician responsabil, ori, Maia Sandu este un politician responsabil, nu are cum să evite răspunsul la asemenea întrebări. Contextul este total diferit. Dacă în urmă cu cinci ani, discuțiile se purtau ipotetic, astăzi au o dimensiune foarte practică.

Singura soluție pentru a salva cele trei milioane de români care locuiesc în Republica Moldova în cazul invaziei rusești este unirea cu România”, a mai spus fostul ministru moldovean al Justiției.

Tănase a evidențiat că acest punct de vedere nu este doar al Maiei Sandu, ci este „foarte larg răspândit în Republica Moldova”.

„Este cel mai realist plan pe care-l vedem la acest moment în cazul în care ne vom confrunta cu o asemenea situație. Integrarea europeană nu este un proiect opozabil unirii cu România.

Vreau să să spun că la Chișinău, integrarea europeană este văzută mai întâi de toate ca un proiect de apropiere de România și de acceptare a valorilor europene. Ori, apropierea de România înseamnă implicit integrarea în UE. Sunt două dimensiuni ale aceluiași proiect”, a mai afirmat fostul demnitar.

„Doamna Sandu a oferit un răspuns pe care trebuia să-l ofere un șef de stat responsabil, cu atât mai mult, a făcut acel disclaimer în care a menționat că este necesar ca această decizie să fie sprijinită în cadrul unui plebiscit”, a adăugat el.

Alexandru Tănase: România, și nici Republica Moldova, nu are experiență în anexarea unor teritorii străine

„Cât privește reacțiile Federației Ruse, sunt tradiționale, mincinoase ca de obicei, manipulatorii.

România, și nici Republica Moldova, nu are experiență în anexarea unor teritorii străine. Federația Rusă este cea care a anexat o parte din teritoriul Republicii Moldova și care până în prezent menține trupele de ocupație în stânga Nistrului, refuzând pe parcursul a trei decenii să și le retragă”, a amintit Tănase.

Întrebat dacă Guvernul de la Chișinău ia în calcul un plan de rezervă în cazul în care rușii vor ocupa Odesa, fostul ministru a explicat că toate eforturile guvernamentale sunt concentrate asupra integrării europene, însă a recunoscut că este nevoie de și un „plan B.”

„Noi avem nevoie de un plan B. Orice proiect care este lansat în mod obiectiv necesită și anumite proiecte alternative în cazul în care ele eșuează. Deocamdată, toate eforturile guvernamentale sunt concentrate spre îndeplinirea acelor condiționalități pentru a deveni parte a UE”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE