Ilie Bolojan l-a numit pe Crinel Nicu Grosu, în funcția de șef al Corpului său de Control, cu rang de secretar de stat.
Crinel Nicu Grosu a lucrat în Direcția Generală Anticorupție, cu diferite funcții, și în perioada 2003-2006 și din 2017 până acum.
Înainte, el a mai ocupat poziții și în la ANAF, timp de aproximativ 12 ani.
În vârstă de ani 47 de ani, Crinel Nicu Grosu este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza.
Mai are studii și în relații internaționale, instituții europene, ordine și siguranță națională.
Decizia premierului, publicată azi în Monitorul Oficial, vine după ce Ilie Bolojan a eliminat criteriile pentru numirile în funcția de șef al corpului de control, pentru că le considera mult prea restrictive.
Așa a explicat purtătoarea de cuvânt a Executivului.