Zece județe din vestul și nordul țării vor fi sâmbătă sub incidența unui Cod galben de temperaturi ridicate, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Avertizarea este valabilă în intervalul orar 12:00 – 21:00 și vizează Maramureș, Crișana, partea de nord a Banatului și zonele nordice și vestice din Transilvania.
În aceste regiuni se vor înregistra valori termice de 30 – 34 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală urmând să atingă pe alocuri pragul critic de 80.
Județele vizate sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș.
Capitala nu intră sub incidența codului, însă și aici, între orele prânzului și seara, vremea va fi foarte caldă. Cerul va rămâne mai mult senin, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile maxime vor varia între 31 și 33 de grade.