Zece candidați s-au înscris la Ministerul Justiției pentru funcțiile de procuror general, șef al DNA și șef al DIICOT.
Toți candidații înscriși pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT vor participa la interviu
Toți cei 19 candidați care s-au înscris pentru funcțiile de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) îndeplinesc condițiile pentru a intra în cursă și vor participa la interviu, potrivit unui anunț al Ministerului de Justiție.
„Ca urmare a declanşării procedurii privind selecţia procurorilor în vederea formulării către Preşedintele României a propunerilor de numire pentru ocuparea funcțiilor de procuror general şi de adjunct al procurorului general ai Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiţie, procuror-şef şi procurori-şefi adjuncți (2 funcții) ai Direcției Naţionale Anticorupţie şi procuror-şef şi procurori-şefi adjuncţi (2 funcţii) ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prin anunțul publicat în data de 08.01.2026, pe site-ul Ministerului Justiției, comunicăm faptul că următorii candidați întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru participarea la interviu:
Pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie și Justiție:
- Doamna Cristina CHIRIAC, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupție - Serviciul Teritorial laşi
- Domnul Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti
Pentru ocuparea funcţiei de adjunct al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiție:
- Domnul Marius I. VOINEAG, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
Pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie:
- Doamna Tatiana TOADER, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
- Domnul Vlad GRIGORESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
- Domnul loan-Viorel CERBU, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegat în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
Pentru ocuparea celor 2 funcţii de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie:
- Domnul Mihai PRUNĂ, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală
- Doamna Marinela MINCĂ, procuror şef al Secţiei judiciare în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie
- Domnul Marius-lonel ŞTEFAN, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti
Pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism:
- Doamna loana-Bogdana ALBANI, procuror şef serviciu în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - structura centrală
- Doamna Antonia DIACONU, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti
- Doamna Alina ALBU, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
- Domnul Codrin-Horaţiu MIRON, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara
- Domnul Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti
Pentru ocuparea celor 2 funcţii de procuror-şef adjunct al Direcţiei Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism:
- Domnul Aurel-Cristian LAZĂR, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara
- Domnul Alex-Florin FLORENŢA, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Doamna Claudia-lonela CURELARU, procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
- Domnul Gill-Julien GRIGORE-IACOBICI, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa
- Domnul Mihai-Răzvan NEGULESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Actualul procuror general, Alex Florența, și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef adjunct al DIICOT. La rândul său, actualul procuror-șef al DNA, Marius Voineag, candidează pentru postul de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, Alina Albu, actualul șef al DIICOT, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea instituției.
Ministerul Justiției a făcut publică lista candidaților pentru posturile de procuror general, șef al DNA și șef al DIICOT.
Marinescu: Va fi o procedură transparentă
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, spune că selecția va pune accent pe profesionalism, integritate și viziune managerială, subliniind că decizia finală aparține președintelui României.
„De criteriile legale ne propunem să avem o procedură transparentă, obiectivă, imparțială, care să pună accent pe profesionalism, integritate și viziune managerială, persoane oneste, persoane capabile, profesioniste care au confirmat în activitatea lor profesională, acestea trebuie să fie criteriile, în ecuația literei legii că ea trebuie să fie respectată.
Trebuie observat faptul că, cariera profesională a procurorilor, desfășurarea activității lor sunt protejate începând de la nivel constituțional și apoi la nivel legal, există o independență a justiției care e înscrisă în aceste acte normative care e evaluată periodic, garantul independenței justiției e CSM, Ministerul Justiției nu are competențe în ceea ce privește sancțiunile disciplinare.
Strategia marilor parchete trebuie să fie aceea de a găsi cele mai bune instrumente pentru combaterea fenomenului infracțional. Această strategie trebuie una de eficientizare internă, eficiență în combaterea criminalității.
Decizia finală e a președintelui României care va și stabili cine va conduce marile parchete.”, a declarat Ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Candidații pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Cristina CHIRIAC, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi;
- Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
Candidații pentru funcţia de adjunct al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Marius I. VOINEAG, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Candidații pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
- Tatiana TOADER, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
- Vlad GRIGORESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
- Ioan-Viorel CERBU, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegat în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Candidații pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
- Mihai PRUNĂ, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secţia de urmărire penală;
- Marinela MINCĂ, procuror şef al Secţiei judiciare în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
- Marius-Ionel ŞTEFAN, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti.
Candidații pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
- Ioana-Bogdana ALBANI, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – structura centrală;
- Antonia DIACONU, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti;
- Alina ALBU, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
- Codrin-Horaţiu MIRON, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara;
- Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
Candidații pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
- Aurel-Cristian LAZĂR, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara;
- Alex-Florin FLORENŢA, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- Claudia-Ionela CURELARU, procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
- Gill-Julien GRIGORE-IACOBICI, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa;
- Mihai-Răzvan NEGULESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Care este termenul limită pentru depunerea candidaturilor
Termenul limită pentru depunerea cererilor de participare la selecție și a tuturor documentelor necesare a fost luni, ora 12:00, iar până la data de 16 februarie urmează să fie publicată lista procurorilor care îndeplinesc condițiile de participare, conform Agerpres.
În perioada 23-26 februarie, procurorii înscriși în procedura de selecție vor susține, în fața ministrului Justiției și a comisiei de evaluare, un interviu. Acesta va consta în prezentarea proiectului privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează, verificarea aptitudinilor manageriale și de comunicare, precum și evaluarea modului în care candidatul se raportează la valorile profesiei și ale funcției vizate.
Rezultatele selecției vor fi publicate la data de 2 martie. Tot atunci, propunerile motivate ale ministrului Justiției vor fi înaintate Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea emiterii avizului consultativ motivat.
Funcțiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și cea de procuror-șef al DNA rămân vacante începând cu data de 31 martie, iar cea de procuror-șef al DIICOT - de la 14 aprilie.
Ce procurori nu pot candida pentru funcțiile de conducere
Potrivit legii, pot fi numiți în funcțiile de conducere care fac obiectul prezentei proceduri de selecție procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcția de procuror sau judecător.
Nu pot fi numiți procurorii care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.
