Federația Română de Fotbal, prin Comitetul de Urgență, a introdus cartonașul negru, care se va aplica în fotbalul juvenil, la competițiile începând de la Under 7 până la Under 16.
Cartonașul negru nu va fi acordat jucătorilor, ci celor din tribună, iar mesajul este de a combate comportamentul abuziv și bullyng-ul la aceste vârste fragede, comportament care poate veni din partea părinților prezenți în tribune, sau a altor spectatori. FRF aplică acest nou regulament prin platforma BRAVO (Bucurie, Respect, Afecţiune, Voinţă şi Optimism).
„Copiii nu trebuie să fie victimele ambițiilor, presiunilor sau frustrărilor adulților din tribune”, transmite FRF.
Regula cartonașului negru este unică în fotbalul mondial
Sunt considerate abuzuri atât jignirile, cât și lovirea sau bruscarea copiilor, antrenorilor, membrilor staff-ului sau arbitrilor, precum și conflicte cu alți părinți sau persoane din tribune.
Când arbitul acordă cartonașul negru, el poate decide și suspendarea sau chiar opirea definitivă a partidei respective, din cauza comportamentului celor din tribune. Practic, este vorba de trei pași în această procedură. Primul pas este avertismentul, al doilea este suspendarea temporară a meciului pentru 10 minute, iar al treilea este oprirea definitivă. Doar în acest ultim caz se acordă cartonașul negru.
În 2024, FRF a adoptat reguli și în ceea ce privește combaterea abuzurilor antrenorilor din fotbalul românesc și s-au introdus amenzi mari, între 10.000 și 20.000 de lei, care pot duce chiar până la suspendarea licenței între unul și trei ani.
Academiile de fotbal au primit din partea FRF un kit care conţine: banner, afişe cu reguli de conduită pentru părinţi şi flyere cu explicarea procedurii în trei paşi.
