Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Carlito's way: Alcaraz a câștigat US Open. La 19 ani, este cel mai tânăr lider ATP din istorie

Publicat de: Euronews

Carlos Alcaraz a cucerit primul titlu de Grand Slam din cariera sa, după ce a reuşit să-l învingă în patru seturi, 6-4, 2-6, 7-6 (7/1), 6-3, pe norvegianul Casper Ruud, duminică, în finala turneului US Open.

A fost un meci de care pe care între cei doi tineri (Ruud are doar 23 de ani), pentru că miza nu era doar titlul de la Flushing Meadows, ci și șefia clasamentului ATP. Norvegianul a mai prins o finală de Grand Slam și la Roland Garros, în iunie, iar matematica îl ajuta.

Alcaraz s-a impus, însă, după 3 ore și 20 de minute.

A fost punctul culminant al unui turneu uluitor pentru iberic. Carlitos a ajuns în timul act după ce a petrecut cel mai mult timp pe teren în timpul unei competiţii de Mare Şlem: 23 de ore şi 40 de minute.

Spaniolul disputase anterior trei meciuri consecutive în cinci seturi pentru a se califica în finală la US Open.

Carlitos Alcaraz, fenomen la 19 ani

La 19 ani şi patru luni, Alcaraz a devenit cu această ocazie cel mai tânăr număr unu mondial din istoria tenisului profesionist. Anterior, performanța îi aparținea australianului Lleyton Hewitt - devenit liderul clasamentului la 20 de ani şi nouă luni, în noiembrie 2001.

Carlos Alcaraz este, totodată și cel tânăr câștigător de Grand Slam, după compatriotul său Rafael Nadal, care avea tot 19 ani când s-a impus la Roland Garros, în 2005. Dar și cel mai tânăr câştigător al trofeului la US Open, după americanul Pete Sampras (1990).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE