Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Care au fost cele mai căutate cărți la Târgul de Carte Bookfest de anul acesta

La Târgul de Carte Bookfest, cărțile pentru copii au fost printre cele mai căutate. Părinții și copiii au avut ocazia să-i cunoască pe scriitorii care au lansat cărți destinate celor mici.

Anul acesta, la Bookfest, peste 50.000 de oameni au trecut pe la cele 170 de standuri ale editurilor și au participat la lansările de carte ale autorilor români sau străini.

Pe lângă autori, la târg au fost prezenți și foarte mulți traducători de carte, mai exact traducători ai autorilor români în alte țări din Europa.

Un lucru pe care l-am remarcat a fost prezența foarte mare a autorilor de carte pentru copii. De altfel, lansările de cărți destinate celor mici au fost printre cele mai numeroase. Matei Vișniec, Adina Rosetti, Dan Coman, Carmen Tiderle, Ioana Nicolaie sunt printre autorii care s-au întâlnit cu cititorii părinți, dar și copii.

După doi ani în care întâlnirile cu scriitorii preferați au avut loc online, anul acesta publicul de la Bookfest a avut ocazia să-și întâlnească autorii preferați față în față. Autorul catalan Francesc Mirailles a fost unul dintre cei mai așteptați scriitori la târg, autor pe care îl vom vedea în curând, într-un interviu acordat Euronews România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE