Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că Partidul Popular European sprijină o reducere a deficitului bugetar cu care se confruntă România în decursul a doi-trei ani, în așa fel măsurile să fie suportabile din punct de vedere social.
Șeful Executivului a făcut aceste afirmații, la finalul reuniunii Biroului executiv al PNL, convocată în contextul întâlnirii cu preşedintele PPE, Manfred Weber.
„Pentru România, pentru PNL, pentru PPE o Europă puternică, prosperă este un obiectiv important la care lucrăm împreună. Din acest punct de vedere, cele două componente, partea de competivitate și partea de apărare sunt bazele prosperității și a succesului Europei.
Am stabilit să acționăm împreună pentru a susține atât prin Parlament, prin Guvern, prin grupul PPE din Parlamentul European, prin Comisia Europeană, aceste două direcții importante în așa fel încât să avem o Europă care este cu o economie puternică, care oferă oportunități și o Europă sigură care are o apărare important în principal pe Flancul de Est datorită contextului în care ne găsim”, a precizat Ilie Bolojan.
Bolojan vrea sprijinul Comisiei Europene privind măsurile de reducere a deficitului
„Știți care este situația dificilă în care ne găsim din punct de vedere bugetar. Avem o criză bugetară care este generată de cele trei componente: componenta de venituri reduse, de cheltuieli prea mari și de angajamente supradimensionate pe partea de investiții.
Aici discuția s-a fixat pe două aspecte. Este vorba despre susținerea PPE pe componenta de deficit pe care o avem, în așa fel încât în această perioadă să putem reintra în traiectoria de reducere a deficitului în doi-trei ani de zile, în așa fel încât șocul în plan intern să fie atenuat.
Și prin dialogul cu Comisia Europeană, cu comisarul european responsabil de domeniu să putem avea un acord cu Comisia în acest sens, în așa fel încât măsurile pe care le luăm să fie suportabile social și să ducă la corectarea deficitului, a mai spus premierul.
De asemenea, Bolojan a precizat că proiectele de investiții realizate cu bani din PNRR și prin fondurile de coeziune reprezintă o prioritate.
„Suntem interesați să putem derula proiectele din PNRR în condiții cât mai bune, în așa fel încât să le finalizăm pe toate care au rămas în PNRR. Finalizarea lor se poate face și derularea integrală cu modificarea unor jaloane pe care nu le mai putem respecta și avem nevoie de un dialog constructiv cu Comisia în acest sens.
De asemenea, proiectele care nu pot fi incluse în componenta de PNRR să fie fazate și transferate pe viitorul program de finanțare european, pe fondurile de coeziune, cum sunt o parte din spitalele care trebuie să treacă pe această componentă, de asemenea, lucrările de infrastructură mare, cum sunt autostrăzile sau drumurile expres”, a mai menționat Bolojan.