China a anunțat duminică un pachet de măsuri și propuneri pentru consolidarea legăturilor cu Taiwanul, inclusiv reluarea zborurilor directe, facilități comerciale, precum și noi conexiuni între cele două maluri ale strâmtorii, informează EFE, citat de Agerpres.
China propune măsuri pentru apropierea de Taiwan: zboruri reluate, facilități economice și schimburi culturale extinse
Planul, prezentat de Biroul pentru afaceri taiwaneze al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, include zece măsuri care vizează extinderea schimburilor economice, sociale și culturale, dar și întărirea comunicării dintre PCC și KMT. Aplicarea acestuia va depinde, în parte, de cât de bine vor coopera cele două părți.
Printre propuneri se află reluarea zborurilor directe regulate peste Strâmtoarea Taiwan, inclusiv către noi orașe din China continentală, dar și măsuri pentru stimularea călătoriilor, cum ar fi permiterea din nou a deplasărilor individuale în Taiwan pentru locuitorii din Shanghai și din provincia Fujian.
Pachetul mai prevede facilitarea accesului produselor agricole și piscicole taiwaneze pe piața chineză, simplificarea înregistrării firmelor alimentare și sprijin pentru dezvoltarea IMM-urilor din Taiwan în China.
În plan economic, sunt propuse piețe comerciale locale, sprijin pentru pescuit și investiții în infrastructura portuară. Documentul mai vizează integrarea zonelor din apropierea strâmtorii, inclusiv furnizarea comună de apă, energie și gaze pentru insulele Kinmen și Matsu, dar și posibile legături maritime cu provincia Fujian.
În domeniul cultural se prevede extinderea distribuției producțiilor taiwaneze pe continent și încurajarea participării profesioniștilor taiwanezi în industria audiovizuală, inclusiv în formate digitale precum micro-dramele.
Autoritățile chineze au indicat că aceste măsuri vizează promovarea dezvoltării pașnice a relațiilor și îmbunătățirea bunăstării locuitorilor de pe ambele maluri ale strâmtorii.
