Baza americană de la Deveselu a rămas fără finanțare în urma blocajului bugetar din SUA

Baza americană de la Deveselu a rămas fără finanțare în urma paraliziei bugetare din SUA, dar personalul său militar își va continua activitatea în mod normal, a anunțat joi această bază într-o postare pe Facebook.

'Cele mai recente alocări bugetare pentru Departamentul de Război au expirat pe 30 septembrie 2025, la ora 23:59 EDT. Personalul militar își va îndeplini în continuare atribuțiile în mod normal, fără plată, până când o soluționare sau alocări bugetare vor fi aprobate de Congres și promulgate prin lege', se arată în mesajul publicat.

Baza de la Deveselu este prima unitate din Europa unde a fost amplasat sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore, care este o versiune terestră a sistemului radar ce echipează navele flotei militare americane începând din anul 2004.

Unitatea din România este echipată cu 24 de interceptoare Standard Missile 3 (SM-3) și oferă sprijin sistemului general de apărare al NATO împotriva rachetelor balistice (BMD).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE