Daniel Băluță, Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu sunt favorițit în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei, potrivit ultimului sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS. Ilie Bolojan a transmis că ar vrea alegeri în București pentru Primăria Capitalei pe 30 noiembrie sau pe 7 decembrie.
Alegeri pentru Primăria Capitalei. Băluță, Drulă și Ciucu, în topul preferințelor - sondaj CURS
Întrebați care este principala problemă a Bucureștiului care ar trebui rezolvată cu prioritate de Primăria Generală, respondenții au indicat în primul rând traficul și aglomerația, cu 19%. Urmează nivelul de trai (16%), apa caldă și termoficarea (15&), curățenia și salubritatea, poluarea și sănătatea, cu 10%.
Problemele administrative și fiscale, precum impozitele și taxele, starea drumurilor, parcările și transportul public au fost mai puțin menționate.
În privința preferințelor de vot pentru Primarul General al Capitalei, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, actualul primar al Sectorului 4, Daniel Băluță ar obține 25% dintre voturi și s-ar plasa pe primul loc. Pe poziția a doua, se află deputatul USR, Cătălin Drulă, și edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, ambii cu 18%.
Pe de altă parte, Anca Alexandrescu, independentă, este creditată cu 10%, iar Cristian Popescu Piedone, PNRR, cu 9%. Candidații Virgil Alexandru Zidaru și Mihai Enache înregistrează câte 5%, urmați de Vlad Gheorghe și Ana Ciceală, fiecare cu 3%.
Întrebați când ar fi momentul potrivit pentru organizarea alegerilor, peste jumătate dintre respondenți consideră că în 2026, deoarece nu sunt bani acum. 28% dintre ei spun că nu este o prioritate și poate rămâne interimatul, iar 19% dintre ei vor organizarea alegerilor cât mai curând posibil.
Cercetarea a fost realizată în perioada 8–17 octombrie 2025 pe un eșantion de 1072 de respondenți, reprezentativ pentru populația adultă a municipiului București. Marja de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.