Indignare în lumea musulmană după ce rebelii Houthi din Yemen au fost acuzați că au încercat să atace cu o dronă orașul sfânt Mecca. Arabia Saudită a transmis că a reușit să intercepteze lovitura, dar vestea a provocat o undă de șoc în regiune. Rebelii au catalogat drept „o minciună” informația venită de la Riad.
Arabia Saudită a promis represalii și a avertizat că securitatea locurilor sfinte reprezintă „o linie roșie”.
Situația în regiune s-a deteriorat după ce rebelii, una dintre forțele proxy folosite de Iran de-a lungul timpului pentru destabilizarea zonei, au reluat ostilitățile împotriva conducerii din Yemen. Între timp, au reușit să-și instituie controlul asupra unor puncte strategice la ieșirea din Canalul Suez și să pericliteze traficul maritim din strâmtoarea Bab el-Mandeb.
Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU
Astfel, Consiliul de Securitate al ONU se reunește pentru a lua în discuție situația din Strâmtoarea Bab el-Mandeb. Reuniunea a fost convocată la cererea Franței, iar în timpul acesteia vor avea intervenții Yemenul și Arabia Saudită.
Dacă rebelii Houthi dețin într-adevăr pozițiile strategice din Yemen și de la Marea Roșie, problema se poate agrava, având în vedere că strâmtoarea Bab el-Mandeb asigură o bună parte a comerțului între Europa și Asia și este un important traseu pentru comerțul cu petrol și gaze naturale.
JD Vance, vicepreședinte al SUA: „Sigur că suntem îngrijorați. Este ceva ce urmărim destul de atent. Am fost în contact constant cu cei din Emiratele Arabe Unite, cu saudiții și cu alții afectați din regiune. Așadar, este o chestiune la care administrația Statelor Unite este foarte atentă. Am fost implicați și în discuții directe cu rebelii Houthi. Așadar, simțim că acum controlăm lucrurile. Este o situație foarte fluidă și dinamică, dar vom continua să monitorizăm și să ne asigurăm că interesele americanilor sunt reprezentate.”
Ofensiva rapidă a rebelilor Houthi a provocat în ultimele zile înfrângeri semnificative pentru forțele guvernamentale din Yemen și pentru aliatul lor, Arabia Saudită. Din cauza luptelor din țară, mii de yemeniți aleg să fugă. Unii au riscat și au trecut prin strâmtoarea Bab el-Manbeb și au ajuns în Africa, în Djibouiti. Aproape 100.000 și-au părăsit locuințele de când luptele dintre rebeli și forțele guvernamentale au escaladat în această lună, anunță Organizația Internațională pentru Migrație.
Frantz Celestin, director regional al agenției ONU pentru migrație: „Cifrele inițiale au fost de fapt șocante, pentru că valul care a venit nu era ceva la care s-ar fi așteptat nimeni. Nici guvernul din Djibouti, nici organizația noastră. Dar ceea ce putem vedea este că, odată sosiți, autoritățile din Djibouti erau la fața locului. Ei se ocupă de înregistrare și oferă cazare. Deci guvernul este în față. După cum știți, este o țară mică. Atunci când atâția oameni vin într-un timp scurt, sistemul este probabil copleșit. Dar până acum, ei îl gestionează destul de bine. Însă poate veni un moment, dacă oamenii continuă să vină, în care să depășească capacitatea țării de a-i găzdui pe toți.”
