Aproape 14.000 de cetățeni români aflați în țări din Orientul Mijlociu sunt în atenția Ministerului de Externe, în vederea repatrierii și a altor modalități de sprijin, pe fondul escaladării conflictului din Iran, a anunțat Andrei Țărnea, purtător de cuvânt al MAE. Prioritate pentru zborurile de revenire în țară o au persoanele cu copii, cazurile medicale și la risc, precum femeile gravide.
România pregătește un zbor charter care să aducă acasă o parte din românii blocați în Doha
România pregătește un zbor charter care să aducă acasă o parte din românii blocați în Doha, Qatar, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. Andrei Țărnea spune că echipele consulare vor ajuta la transportul lor până în Arabia Saudită, iar, de acolo, cetățenii românii se vor întoarce cu o cursă aeriană Riad - București.
„Vestea bună este că suntem pe cale să finalizăm pregătirile pentru repatriere asistată cu care implică transferul unei părți din acești cetățeni din catar, cei care au solicitat revenirea în țară către Arabia Saudită pentru un zbor Riad - București pentru cetățeni blocați până acum în Doha.
Aici e vorba și de cetățeni români care erau în Qatar, care au călătorit în Qatar și de cetățeni români care au venit din alte destinații ale globului, aveau escale în Qatar și au fost prinși în în în tranzit efectiv și stau de 7 zile în tranzit în Qatar. Avem un număr semnificativ de solicitări, solicitările depășesc în acest moment capacitatea acestui zbor. În consecință, chiar dacă este un zbor charter, nu este un zbor de evacuare. Încercăm să vedem dacă pot fi de asemenea privilegiate cazurile prioritare. Capacitatea navei este de 189 de locuri.
O să vedem în momentul în care zborul efectiv pleacă de acolo și aterizează în România câți cetățeni români pot să fie îmbarcați. Transportul rutier între Qatar și Riad este asigurat de colegii din echipele consulare”, a precizat Andrei Țărnea, purtător de cuvânt al MAE
România este gata să aducă acasă românii care sunt blocați în Doha, Qatar, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. Andrei Țărnea spune că echipele consulare vor ajuta la transportul lor până în Arabia Saudită, iar, de acolo, cetățenii românii se vor intoarce cu o cursă aeriană Riad - București.
„Avem în continuare un număr semnificativ de cetățeni ai României care sunt fie turiști, fie în tranzit, fie rezidenți care sunt în atenția serviciilor consulare ale României și a celulei de criză a Ministerului de Externe.
În acest moment avem circa 14.000 de cetățeni în atenție. Dintre cei care au fost inițial în atenția celulei de criză MAE, fie și-au anunțat prezența în spațiu, fie au și cerut asistență consulară pentru repatriere sau de altă natură.
Circa 1.500 din datele noastre au revenit în România, 1.000 și ceva cu mijloace facilitate sau puse la dispoziție de România, 500 cu mijloace proprii”, a anunțat Andrei Țărnea.
„Avem în continuare circa 400 de persoane prioritare numai în Emiratele Arabe Unite”
„Avem în continuare circa 400 de persoane prioritare numai în Emiratele Arabe Unite, în Dubai, în Abu Dhabi. Rămân cazuri prioritare și în Qatar și în alte țări din regiune, cu atât mai mult cu cât continuarea ostilităților, a situației de acolo, determină și cetățeni români care locuiesc sau muncesc în aceste țări să vină către colegii din ambasadele sau consulatele din regiune, cerând diverse forme de sprijin”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAE.
Țărnea a menționat că în următoarele zile sunt în pregătire zboruri de repatriere asistată, fie potențiale evacuări. „Sunt contactate cazurile prioritare pentru ca acestea să fie pregătite să vină la avioane, fie să asigure de către misiunile României deplasările atunci când este nevoie de a duce persoanele respective dintr-un spațiu în altul”, a afirmat el.
„170 de cetățeni români au beneficiat de zboruri de evacuare prin mecanismul european de protecție civilă”
„Până în acest moment, 170 de cetățeni români au beneficiat de zboruri de evacuare prin mecanismul european de protecție civilă. Cei 127, 9 cetățeni români pe zboruri organizate în Republica Cipru, 16 cetățeni români din Iordania cu un zbor al Cehiei, doi cetățeni români din Oman au fost evacuați cu un zbor militar de cooperare europeană, organizat de Spania. Patru cetățeni români din Iordania s-au evacuat la începutul crizei cu un avion organizat de Republica Cehă.
Vor continua aceste zboruri în cadrul mecanismului, iar pe măsură ce cetățenii români din aceste categorii la risc se vor întoarce cu zborurile respective vom anunța și opinia publică”, a menționat reprezentantul MAE.
De asemenea, aproape 800 de cetățeni români aflați în Qatar au solicitat asistență consulară.
Criteriile pentru selectarea pasagerilor din zborurile de repatriere
„Sunt criteriile pe care le folosim pentru toate zborurile de repatriere. Sunt aceleași. Nu le-a stabilit România, ci sunt stabilite prin norme fie europene, fie naționale, și din practica consulară.
Prioritățile absolute pentru zborurile de evacuare și pentru alte categorii de zboruri, în măsura în care echipele consulare pot să faciliteze prezența lor pe aceste zboruri, fie comerciale, fie chartere, sunt același: este vorba despre persoanele care sunt la risc - copii, persoanele cu probleme medicale.
O femeie gravidă nu este o problemă medicală, dar este o persoană la risc. Acestea sunt categoriile. Acestea au fost din prima zi. Nu s-au schimbat niciodată.
Prioritățile sunt evidente: gravitatea situației medicale, vârsta copiilor, prezența lor în listele de solicitări consulare”, a mai spus Țărnea.
„Nu se separă părinții. Autoritățile nu au voie să despartă familiile”
De asemenea, reprezentantul MAE a confirmat că o familie cu doi copii de 10, respectiv 16 ani, este eligibilă pentru îmbarcare în avion, cu ambii părinți.
„Sunt criterii cumulative. Unul dintre aceste criterii este că nu se separă părinții. Ei pot să se separe voluntar. Asta e a cetățenilor, nu este o decizie a autorităților. Autoritățile nu au voie să despartă familiile.
Atunci când repatriem copii, copiii sunt însoțiți obligatoriu fie de părinți, fie de tutorii lor legali. Când vorbim de grupuri școlare, este vorba despre însoțitori”, a subliniat el.
