Anularea alegerilor prezidențiale din 2024, analizată în raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România

Anularea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a fost o măsură criticată drept o ingerință politică în scrutin și o restricție excesivă a discursului politic, se arată în raportul Departamentului american de Stat referitor la situația drepturilor omului în România.

„La 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale desfășurate pe 24 noiembrie, susținând că «multiple nereguli și încălcări ale legislației electorale... au compromis transparența și corectitudinea campaniei», ceea ce a ridicat suspiciuni cu privire la corectitudinea desfășurării scrutinului. Decizia curții a fost criticată ca o ingerință politică în alegeri și o restricție excesivă a discursurilor politice dezagreate, de o natură și gravitate fără precedent”, se arată în raportul Departamentului de Stat.

În decizia lor, judecătorii Curții Constituționale au precizat că alegerile prezidențiale au fost influențate de o operațiune de informare rusă pe rețelele sociale. În schimb, observatori independenți au sugerat că respectiva campanie pe rețelele sociale a fost o activitate electorală organizată desfășurată de un partid politic românesc, mai precizează Departamentul de Stat în raportul său, conform Agerpres.

Ce a consemnat Departamentul de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România

Printre problemele semnificative privind drepturile omului în România în 2024 s-au numărat relatări credibile privind restricții asupra libertății de exprimare, precum și infracțiuni, acte de violență sau amenințări cu violența motivate de antisemitism, mai relevă raportul întocmit de diplomația americană.

Guvernul a luat măsuri credibile pentru a-i identifica și pedepsi pe funcționarii care au comis abuzuri privind drepturile omului, însă, în unele cazuri, acțiunile autorităților au fost insuficiente, iar impunitatea a reprezentat o problemă, mai arată sursa citată.

România, eliminată din programul Visa Waiver din lipsa unor explicații detaliate privind anularea alegerilor

Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat la Euronews că lipsa unor explicații suficient de detaliate privind anularea alegerilor în România este unul dintre factorii care au dus la suspendarea programului Visa Waiver pentru România.

„În dreptul nostru este adevărat că eram foarte aproape de o decizie finală pozitivă. Au existat niște elemente, inclusiv lipsa de explicații față de anularea alegerilor sau explicații la un nivel mai puțin detaliat și mai puțin clar decât ar fi fost și așteptarea administrației SUA, care au contribuit la decizia de a nu duce până la bun sfârșit procesul de evaluare României astfel încât să intre în programul Visa Waiver la acel moment.

Dar noi trebuie să continuăm pe această cale, pentru că este foarte important ca o țară membră a Uniunii Europene, o țară membră Schengen, parteneriat bazat pe parteneriatul strategic pe care îl avem. Pentru România este important să ajungem în programul Visa Waiver. Când se va întâmpla asta, în special în paradigma deciziei politice? Nu este o întrebare la care să putem să răspundem în această seară”, a declarat Oana Țoiu, la Euronews România.

Motivul pentru care Departamentul de Stat întocmește rapoarte privind situația drepturilor omului

Departamentul de Stat al Statelor Unite transmite Congresului rapoartele anuale privind practicile în domeniul drepturilor omului pentru toate țările care beneficiază de asistență și pentru toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, în conformitate cu Legea privind Asistența Externă din 1961 și Legea Comerțului din 1974. Aceste rapoarte acoperă situația drepturilor omului recunoscute la nivel internațional și a drepturilor lucrătorilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE