Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Analiză | Ce poate face guvernul Bolojan pentru a tempera creșterile prețurilor la combustibili: „Lucrurile s-au amânat prea mult”

Prețul motorinei din România ar putea crește în următoarele două săptămâni până la circa 9,78 lei pe litru, se spune într-o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI). Aceste majorări se vor înregistra în condițiile în care, în ultimele săptămâni, au crescut semnificativ cotațiile la motorină și benzină, din cauza crizei din Orientul Mijlociu. Dumitru Chisăliță a precizat că aceste majorări nu se regăsesc încă integral în prețurile de la pompă din România.

Președintele Asociației a fost invitat în direct la Euronews și a analizat situația din țara noastră. El a spus că guvernanții au amânat mult prea mult implementarea unor măsuri prin care să protejeze piața.

„Cred că se discută de prea mult timp și această întârziere în luarea unor măsuri va veni cu niște costuri, niște costuri pe care le vor plăti românii”, a declarat președintele AEI.

Statele IEA scot din rezerve 400 de milioane de barili

Situația de pe piața petrolului și blocajul din Strâmtoarea Ormuz a fost miercuri și pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar premierul Ilie Bolojan și ministrul Bogdan Ivan au propus mai multe soluții. Agenția Internațională pentru Energie a anunțat tot ieri că vor fi eliberați din rezervele de urgență 400 de milioane de barili de petrol brut. Cererea globală zilnică este de aproximativ 105 milioane de barili, dar oferta nu depășește 95 de milioane de barili.

„Există această diferență mare în ceea ce privește cererea și oferta din cauza blocării parțiale a Strâmtorii Ormuz. O parte din această diferență este acoperită prin stocurile comerciale globale. Eu spun că dacă am luat toate aceste stocuri, toată lumea ar putea să se aprovizioneze din aceste stocuri 70 sau 75 de zile.

Este adevărat că în realitate există o anumită dinamică și nu putem să le luăm pe toate în același timp și, în plus, există și o anumită limită zilnică. Pot să vă spun că există alte resurse strategice care vor începe să fie puse în piață, dar cu toate acestea vom avea o diferență între cerere și ofertă”, a declarat Chisăliță.

Specialistul a făcut și o estimare și a spus că în acest climat tensionat prețul barilului de petrol s-ar putea stabiliza la 100 de dolari.

„Acest lucru face ca prețurile să crească și am văzut, încă de noaptea trecută, un salt semnificativ de aproape zece procente. Lucrurile vor fi tot mai dificile pentru că blocajul din Strâmtoarea Ormuz și atacurile celor două nave din regiune arată că lucrurile sunt departe de a fi rezolvate.

Ceea ce face Iranul va provoca și mai multă teamă, atât în rândul armatorilor, cât și al comercianților de țiței. Eu cred că vom vedea o stabilizare a prețului țițeiului la o sută de dolari barilul”, a mai spus Chisăliță.

Ungaria și Croația au anunțat plafonarea prețurilor la carburanți

Președintele Asociației consideră că guvernanții au greșit când au amânat și nu au luat nicio decizie. Ungaria și Croația au anunțat deja că vor plafona tarifele carburanților.

„Este nevoie de o abordare etapizată care să țină cont de cum vor evolua prețurile țițeiului și la ce preț vor ajunge combustibilii la pompă. În prima fază ar trebui ca ministerele de finanțe, energie și agricultură împreună cu ANAF, ANPC și Consiliul Concurenței să realizeze un comunicat zilnic prin care să nu se instaleze panica.

România nu este în situația altor țări... Zona de alertă, în care cred că ne aflăm de zece zile, ar trebui să vină la pachet cu o serie de măsuri pentru sectoarele economice cele mai afectate: agricultură, logistică alimentară și transporturi”, a mai spus Chisăliță.

Specialistul a explicat că dacă lucrurile nu se liniștesc, de săptămâna viitoare vom asista la creșteri de prețuri mult mai consistente.

„Etapa a treia o văd dacă vom ajunge într-o zonă de criză pe care cred că o vom atinge începând cu săptămâna viitoare și în care trebuie să discutăm despre măsuri pentru toți consumatorii. Aceste măsuri ar trebui să implice neutralitatea fiscală, adică guvernul să returneze acei bani pe care îi încasează din conjunctura acestui război, să elimine «taxele la taxe», ceea ce ar permite, în situația în care prețul va depăși nouă lei pe litrul de motorină, să rămânem într-o zonă stabilă, la prețurile pe care le avem acum.

Într-o fază critică lucrurile ar trebui să meargă mult mai departe, să se depășească ideea de neutralitate fiscală și să mențină un nivel normal de funcționare a economiei și de asigurarea unor prețurile corecte la benzină și economie”, a mai afirmat Chisăliță.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE