Probleme grave pe drumul expres Craiova–Pitești, deschis de doar câteva luni. Pe mai multe porțiuni între Slatina și Pitești au apărut alunecări de teren, iar bucăți mari de pământ continuă să se desprindă de pe versanți.
Sunt alunecări de teren pe mai multe porțiuni din tronsonul patru al Drumului Expres Craiova-Pitești. Cantități mari de pământ s-au desprins de pe malurile care susțin acest drum de mare viteză.
Cauza acestor alunecări de teren ar fi umiditatea excesivă din sol, determinată de precipitațiile abundente din ultima perioadă. De altfel, șoferii sunt cei care au semnalat primii această problemă existentă pe tronsonul patru, între Slatina și Pitești.
Conducătorii auto și-au exprimat public îngrijorarea că la un moment dat, siguranța rutieră ar putea fi pusă în pericol tocmai de aceste alunecări de teren.
Reprezentanții Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră au precizat că au anunțat constructorul despre aceste alunecări de teren. Tronsonul patru al Drumului Expres Craiova-Pitești a fost dat în folosință în vara acestui an.
