Afacerile merg ceas cu luxul, în politică. Demnitarii români poartă ceasuri care costă și sute de mii de euro

Istoria recentă ne-a arătat că politicienii care ajung la vârful statului dezvoltă, treptat, o apetență pentru lux. Pe lângă vacanțe extravagante și chiar zboruri cu avioane private, liderii marilor partide mai au un numitor comun: ceasuri care valorează zeci sau chiar sute de mii de euro.

Ceasurile politicienilor români dau de gol apetitul pentru opulență

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, deține un model Breitling al cărui preț de catalog poate ajunge până la 60.000 de euro. Depinde ce tip de brățară se montează și ce inserții se regăsesc pe cadran. După ultima ședință PSD, Grindeanu a transmis că a plătit mult mai puțin pentru acest ceas.

Sorin Grindeanu: E un ceas Breitling pe care am dat mult mai puțin. Dacă aș fi dat cât se spune acolo (n.r 90.000 euro) ar fi trebuit trecut în declarația de avere. (n.r. Reporter: Cât ați dat? 1000? 2000?) Vreo 2000 de euro, în jur de 2000 de euro.

Actualul șef al social-democraților nu se apropie, însă, de vârful clasamentului all-time din tabăra PSD. Cel mai scump ceas afișat în spațiul public până acum de un demnitar de stânga îi aparține fostei deputate Laura Vicol. Ea a apărut pe holurile Parlamentului cu un model exclusivist Richard Mille evaluat la 180.000 de dolari. Foarte apropiată în trecut de conducerea PSD, Laura Vicol a menționat în ultima declarație de avere bijuterii și ceasuri în valoare de aproape 800.000 de euro.

Și dinspre PNL au fost de-a lungul timpului politicieni care s-au afișat cu ceasuri de lux în public. De exemplu, europarlamentarul Rareș Bogdan mers în piața din Șimleu Silvaniei purtând la mână un Rolex în valoare de aproape 30.000 de euro. Și în declarația sa de avere figurează ceasuri în valoare totală de 200.000 de euro.

Radu Magdin, analist politic: Aveam noi un film foarte bun în anii '90, Filantropica, și una dintre replicile de baza este: Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește de mâncare sau nu primește bani. Când ești într-un partid de dreapta, cum este Rareș Bogdan, și crezi că poți justifica veniturile prin natura activității tale - de consultanță sau altfel - scapi mai ușor cu un ceas mai scump decât atunci când ești un lider social-democrat. Apropo de dilema domnului Grindeanu și acel zero în plus sau în minus. În context electoral ei pierd de pe urma unor astfel de scandaluri. Să nu uităm perioada Năstase. Fostul premier, chiar dacă era foarte organizat, foarte disciplinat, de pe urma unor anumite momente punctuale de aroganță în spațiul public, comentarii despre ferme, ouă și altele, și percepția populară de lux, nu a ajuns bine.

Ne uităm și spre gusturile celor mai mari lideri europeni ai momentului. Președintele francez Emmanuel Macron a fost surprins la finala Campionatul Mondial din 2022 purtând un Bell and Ross, evaluat la 2.500 de euro. În trecut concurent la triatlon, președintele Finlandei Alexander Stubb se afișează des cu un smartwatch produs de o firmă locală - Suunto - al cărui preț poate ajunge până la 500 de euro. Premierul britanic Keir Starmer este un fan al brandului elvețian Tissot, iar modelul pe care îl poartă cel mai des costă cel mult 2000 de euro.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE